Marți, 29 Ianuarie 2019 18:31

Analişti: Guvernul suprimă restricţiile la achiziţia de locuinţe cu 5% TVA

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sectorul imobiliar ar putea primi un imbold după ce, de la 1 ianuarie, au fost eliminate mai multe condiţii pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% la vânzarea-cumpărarea de locuinţe, arată Adrian Teampău, EY România şi Lucian Viţelaru, coordonator drept imobiliar Radu şi Asociaţii SPRL. „Printre modificările fiscale survenite pe final de an 2018 şi început de an 2019 care au produs valuri în piaţă, una pare să fi trecut neobservată. Guvernul a eliminat două condiţii din Codul Fiscal, suprimând efectiv restricţiile la achiziţia de locuinţe cu 5% TVA. Următoarele două condiţii au fost eliminate din Codul Fiscal: (1) limitarea suprafeţei de teren pe care este construită locuinţa (până la 31.12.2018 fiind de 250 mp), astfel încât acum suprafaţa de teren pe care este construită locuinţa poate fi oricât de mare şi (2) limitarea numărului de locuinţe achiziţionate cu cotă de TVA de 5% (până la 31.12.2018 se putea achiziţiona doar una de către o persoană fizică).
Aşadar, de la 1 ianuarie 2019, singurele condiţii pentru aplicarea cotei de 5% TVA pentru locuinţe sunt următoarele: suprafaţa utilă a locuinţei să nu depăşească 120 mp; valoarea totală a locuinţei şi a terenului pe care este construită să nu depăşească 450.000 lei; în momentul vânzării locuinţa să poată fi locuită ca atare”, precizează un punct de vedere al celor doi specialişti.

Citit 10821 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
920155

Autentificare