Vineri, 16 Octombrie 2020 17:09

Cine sunt bugetarii ce vor primi o majorare de 15% la salariu

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede, printre altele, o majorare a salariilor funcţionarii publici şi personalului contractual din aparatul Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului şi din serviciile Parlamentului, transmite Agerpres. Proiectul merge acum la preşedintele Iohannis pentru promulgare.

Proiectul modifică Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. S-au înregistrat 150 voturi pentru, 71 împotrivă şi 8 abţineri. Potrivit textelor adoptate, „funcţionarii publici din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului, precum şi funcţionarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%”, fiind, astfel, eliminată interdicţia cumulului acestei majorări cu majorarea acordată pentru activitatea legislativă.

De asemenea, personalul contractual din cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, Secretariatului General al Guvernului şi serviciilor Parlamentului beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%.

Motivarea amendamentelor este „eliminarea discriminării la care au fost supuşi funcţionarii respectivi, având în vedere specificul şi unicitatea atribuţiilor şi activităţii desfăşurate şi ţinând cont de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de statute, precum şi de dispoziţiile Codului administrativ, restricţii care, pentru majoritatea categoriilor de personal, se reflectă în diferenţe salariale”. „Funcţia publică parlamentară este o funcţie publică specifică de carieră, autonomă.

Funcţionarii publici din cele 3 instituţii cu atribuţii unice, precum şi funcţionarii publici parlamentari, se bucură de stabilitate şi îşi desfăşoară activitatea cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, obiectivităţii, al subordonării ierarhice, precum şi al neutralităţii politice”, se mai arată în raportul Comisiei pentru muncă la motivarea amendamentului.

„Prin excepţie, pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cele din sistemul justiţiei, precum şi cele din subordinea Ministerului Justiţiei, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comanda/salariilor de comanda şi a indemnizaţiilor lunare, după caz”, mai prevede un alt text adoptat, motivându-se că, astfel, se vor rezolva unele inechităţi salariale cu care se confruntă personalul din justiţie.

Proiectul mai prevede exceptarea instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională de la obligaţia publicării listei cu funcţiile din cadrul acestor instituţii cu datele referitoare la drepturile salariale, transmite Agerpres.

 

Citit 4360 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
904745

Autentificare