11.01.2019

11.01.2019 (1)

Ministrul Ecaterina Andronescu a declarat recent că vrea să reducă numărul de ore la gimnaziu şi liceu • totodată, aceasta susţine introducerea examenului de treaptă la finalul clasei a X-a • în 2108, nu mai puţin de patru miniştri au condus Ministerul Educaţiei Naţionale

 Niciun început de an fără schimbări importante în Educaţie! Ore mai puţine la gimnaziu şi liceu şi examen de treaptă la finalul clasei a X-a, acestea sunt doar două dintre modificările pentru 2019 anunţate de ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu.

Încă de la preluarea portofoliului pentru a patra oară, Andronescu declara că programul elevilor trebuie scurtat, susţinând astfel proiectul de lege privind reducerea numărului de ore iniţiat de senatorul PSD Liviu Pop. Potrivit actului normativ, elevii de la clasa pregătitoare şi cei din clasele I-IV ar urma să aibă o medie de 20 de ore pe săptămână, cei de gimnaziu 25 ore/săptămână, iar cei de liceu 30 ore/săptămână. În prezent, elevii din ciclul primar au între 19-22 ore/săptămână, în timp ce la ciclul gimnazial sunt între 26-34 ore/săptămână.

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
905324

Autentificare