Prima pagină

Prima pagină (1287)

Programul social „Litoralul pentru toți” începe azi. Federația Patronatelor din Turismul Românesc spune că prețurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.

Sorin Cîmpeanu a făcut anunţul aşteptat de toţi angajaţii din sistem, după ce vineri mai mult de jumătate dintre ei s-au trezit fără sa- larii pe card.

Guvernul a aprobat, printr-o ordonanţă de urgenţă, facilitatea temporară a scutirii de la plata impozitului şi a taxelor pentru majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că în viitoarea lege a Educaţiei va fi prevăzută interdicţia ca profesorii să facă meditaţii cu elevii de la clasele unde predau, relatează news.ro. 

Legea care stabilește salariul minim brut de 3000 de lei și scutirea acestuia de impozit pe venit și contribuții la asigurări de sănătate, pentru angajații din agricultură, a fost promulgată. Măsurile se vor aplica în perioada iunie 2022 – decembrie 2028. Măsurile sunt similare celor din domeniul construcțiilor.

Guvernul pregătește noi măsuri pentru a contracara scumpirile. Executivul ia în calcul să acorde bani pensionarilor și salariaților cu venituri sub 1500-1600 de lei. Dacă proiectul se adoptă, nu va fi o alocare lunară, ci o sumă oferită o singură dată.

Dacă perioada de valabilitate a permisului auto a expirat trebuie parcurse câteva etape pentru a obține un nou document valabil. Primul pas necesar pentru schimbarea permisului de conducere constă în efectuarea controlului medical și aici pot să apară o serie de probleme. 

Românii vor avea parte de mai multe zile libere. Un grup de parlamentari propun un proiect de lege cu referire la zilele de sărbătoare legale care se suprapun cu sâmbetele și duminicile. În acest context, proiectul prevede ca liberele să se acorde în zilele următoare. Propunerea a fost semnată de 26 de deputați PNL și doi deputați PSD. Aşadar, românii vor putea avea parte de o mini-vacanță în plus. 

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o nouă strategie europeană cu scopul de a îmbunătăți serviciile digitale adaptate copiilor și de a se asigura că fiecare copil este protejat și respectat online. Majoritatea copiilor din Uniunea Europeană folosesc zilnic smartphone-uri şi aproape de două ori mai mult decât în urmă cu zece ani, iar acest lucru se întâmplă de la o vârstă mult mai fragedă, potrivit unui comunicat al CE. 

Anunțul a fost făcut recent de Gabriela Firea pe pagina sa de socializare. Ministrul Familiei spune că următorii români ar putea beneficia de un impozit redus. Totuși, trebuie îndeplinite câteva condiții. 

Așadar, Gabriela Firea a scris că susținerea unui impozit redus pentru mamele cu mai mult de trei copii și recunoașterea perioadei de creștere a copilului drept stagiu de cotizare sunt priorități ale Ministerului Familiei.

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) spune că este vorba despre programul SIGMA Smart, care va informatiza tot ceea ce înseamnă formularistică în sectorul medical.Mai mult, Adela Cojan a explicat că circuitul şi navigarea la serviciile medicale a pacientului „şi mai ales a pacientului grav bolnav” va fi mult mai ușoară iar acesta va avea posibilitatea să își îmbunătăţească şi calitatea diagnosticului.

Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă de modificare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care se stabileşte că grupurile de şcolari/preşcolari vor fi însoţite pe drumurile publice de cel puţin doi adulţi, care vor purta veste reflectorizante. 

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul va adoptat, luni, o ordonanţă de urgenţă care prevede acordarea voucherelor pentru persoanele defavorizate, astfel încât acestea să poată să beneficieze de masă caldă sau să procure alimente. Şeful Executivului a adăugat că trei milioane de persoane vor beneficia de aceste vouchere, o dată la două luni, măsură fiind de aproximativ 3,1 miliarde lei, iar jumătate din această sumă este acoperită prin fonduri europene. 

În 2022 Maratonul Olteniei revine în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, dar și în formă virtuală 

„Provocările sunt cele care ne testează limitele și creativitatea de fiecare dată, dar în același timp ne dovedesc cât de buni suntem. După 10 ani de Maratonul Olteniei am învățat că experiența unei curse este mai importantă decât câștigul, că imposibilul se transformă în posibil datorită oamenilor potriviți din jurul tău, dar și că #MOtivația pentru sport și fapte bune ne reunește de fiecare dată mai presus de orice. Sunt încântat să sărbătoresc 10 ani de mișcare și grijă pentru comunitatea locală alături de participanții cu tradiție de la Maraton și abia aștept să mă aliniez la linia de start cu noua generație de maratoniști. Rămânem în continuare alături de oamenii cu multă #energiepentrubine!”, Ondrej Safar, CEO CEZ România.

Autoritățile au hotărât să introducă în lege noi modificări cu privire la documentele personale. Legea urmează a intra în vigoare începând cu data de 9 mai 2022. Mai concret, este vorba despre Legea nr.105.2022 care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 412 și care va avea aplicabilitate din data anterior menționată.

Poliția Română a deschis o licitație pentru achiziționarea de bastoane telescopice. IGPR plănuiește să cumpere un număr maxim de 15.000 de bastoane telescopice.

Concediile de odihnă, de incapacitate temporară de muncă din cauza unor accidente sau boli profesionale, precum și cele pentru pentru nașterea, creșterea și îngrijirea copilului sunt calculate atunci când se stabilesc drepturile de pensie. 

Vești importante de la Guvern pentru români! Programele prin care se pot cere bani de la stat pentru cumpărarea de mașini noi, respectiv Rabla Clasic și Rabla Plus vor avea o nouă sesiune care urmează să demareze pe data de 13 mai 2022 și se va termina pe data de 31 mai 2022. În contextul în care o nouă sesiune de înscrieri va demara în 13 mai 2022 atât în cazul programului Rabla Clasic, cât și a programului Rabla Plus, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu, iar pentru acest an au apărut schimbări majore la regulile celor două programe, prezentăm astăzi pașii pe care trebuie să-i parcurgă persoanele fizice pentru a cere bani de la stat pentru cumpărarea de mașini noi. Sesiunea de înscrieri se va încheia pe 31 mai. 

Președintele Senatului Florin Cîțu a declarat miercuri, cu privire la amânarea ratelor la bănci, în contextul în care indicele ROBOR a trecut de 5%, că, dacă nu există o decizie la nivelul coaliției, proiectul nu va trece niciodată. 

Ministerul Educației lansează în consultare publică Strategia Națională „Părinți educați, copii fericiți”. Una dintre prevederile ei este acea ca părinții să participe la cursuri de educație parentală în momentul în care copilul intră într-un nou ciclu de învățământ. 

Proiectul, care modifică anexa 2 la OG nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a celui de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, a fost adoptat cu 92 de voturi pentru şi 15 împotrivă.

Compania Naţională Poşta Română va demara o nouă strategie de dezvoltare şi diversificare economică pentru creşterea calităţii serviciilor şi reorganizarea aparatului administrativ, în baza unui Memorandum propus de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi aprobat de Guvernul României, a anunţat, luni, operatorul poştal naţional, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. 

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, duminică, la România TV, că pensia minimă în România ar putea fi dublată pentru a putea fi considerată una decentă. Marius Budăi a afirmat că pensia minimă ar trebui să ajungă la aproape 2.500 de lei, acest lucru însemnând o creştere de 2,5 ori faţă de valoarea actuală. 

În primul rând, reamintim că, în țara noastră, actul normativ care reglementează sistemul public de pensii este Legea nr. 127 din 8 iulie 2019 privind sistemul public de pensii, publicată în M.Of. în 9 iulie 2019.

„Noi avem toată bunăvoința. Până la urmă, cifrele vorbesc. De fiecare dată când au fost încasări bune la bugetul de stat, de fiecare date au fost aceste majorări ale punctului de pensie”, a declarat  Daniel Baciu la Antena 3.

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
922691

Autentificare