Prima pagină

Prima pagină (1287)

Plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: 

Prin Clubul de Practică – ediția a II-a, Distribuție Oltenia, alături de partenerii de la Fundația Progress, își continuă misiunea de a forma viitorii specialiști în energie, răsplătind lunar performanța. Tematica din acest an școlar este “Viitorul Sustenabil” și pune accentul pe:

Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar viitor pe 5 septembrie 2022, potrivit structurii anului școlar 2022-2023, publicată în Monitorul Oficial, aprobată prin Ordinul ministrului Educației nr. 3505/31 martie 2022. 

Liderii coaliției de guvernare vor prezenta săptămâna viitoare un pachet de măsuri în actuala criză generată de creșterea prețurilor de consum. Una din măsurile discutate este amânarea ratelor la creditele personale și imobiliare pe o perioadă de 12 luni, cum a fost și in pandemie, spun surse guvernamentale pentru știripesurse.ro. Un procent de 12% din românii care au avut împrumuturi au apelat la aceasta măsura in pandemie.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marți, la Antena 3, că în ședința de coaliție de la Palatul Victoria s-a definitivat un pachet de măsuri sociale și economice pentru a ajuta populația să reziste în fața scumpirilor. 

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, luni seară, că va face un anunţ privind pachetul de măsuri sociale pregătit de Executiv, în contextul crizei energetice, după discuţiile pe care ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, le va avea la Bruxelles pe această temă. 

Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis, luni, prognoza pe regiuni, pentru perioada 4 - 17 aprilie. Astfel, după perioade de frig, săptămâna aceasta, vremea se încălzește, dar pentru perioade scurte.

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre impactul pe care pachetul de măsuri de ajutor pentru economie îl va avea asupra bugetului de stat.

Descoperire de ultimă oră a cercetătorilor privind imunitatea hibridă. Studiul care arată cât de bine protejează aceasta de subvariantele Omicron. Într-un studiu recent, cercetătorii au analizat efectul infecției anterioare, vaccinării și imunității hibride în fața infecțiilor provocate de subvariantele Omicron, BA.1 și BA.2. 

Viitorul an școlar ar putea avea o structură complet nouă, care nu a mai fost niciodată folosită în sistemul de educație din România. În loc de organizarea pe semestre și trimestre, ar urma să fie adoptat un an școlar cu 5 module de învățare, însă nu există încă o soluție concretă privind modalitatea de evaluare a elevilor într-o astfel de structură, potrivit surselor Edupedu.ro. 

Toți românii trebuie să știe faptul că, începând cu data de 1 aprilie, vor beneficia de servicii medicale extinse, în baza unor modificări legislative adoptate de Executivul de la București, asupra contractului-cadru prin care se acordă populaţiei asistenţă medicală, medicamentele și dispozitivele medicale. 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, că săptămâna viitoare va începe campania de distribuire a pastilelor de iodură de potasiu către populaţia eligibilă.

Potrivit unui proiect de lege adoptat de Guvern, se are în vedere majorarea limitelor amenzilor pentru lipsa rovinietei valabile. Amenzile vor crește atât pentru mașinile mari de transport persoane și marfă, cât și pentru mașinile mici.

Miercuri, 30 Martie 2022 00:52

Se ieftinește RCA-ul!

O serie de companii de asigurări au decis să aplice o scădere semnificativă a tarifelor practicate la încheierea unei Asigurări de Răspundere Civilă auto (RCA).

Anul şcolar 2021 - 2022 prevede o vacanţă de primăvară de două săptămâni pentru elevi. Anul acesta, vacanţa de primăvară va cuprinde perioada Paştelui şi 1 mai. 

Vești de ultimă oră pentru părinți. Începând cu data de 11 aprilie, cei aflați în această categorie trebuie să înceapă toate demersurile. Este obligatoriu, conform ordinului emis de Ministerul Educației. 

Românii riscă amenzi uriașe! Potrivit unui proiect de OUG pus recent în dezbatere publică de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), incendierea ilegală a deșeurilor va constitui o infracțiune și se va pedepsi cu amendă sau închisoare.

Potrivit unui ordin al Ministerului Justiției (MJ), polițiștii de penitenciare care își desfășoară activitatea în locuri de muncă cu condiții deosebite vor beneficia de-acum de un concediu de odihnă suplimentar, plătit, de șapte zile.

Se caută 67 de specialiști cu competențe digitale avansate și competențe de management de proiect integrator în domeniul transformării digitale

DRPCIV (Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor) informează că, începând cu data de 09.03.2022 îşi încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr.171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi stabilirea măsurilor ce se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, conform unui comunicat recent al instituţiei.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că: "Ce este sigur, că se va adânci deficitul de la fondul de pensii, asta din punct de vedere tehnic, şi oricum în acest moment nu cred că este de dorit o adâncire a deficitului la sistemul de pensii", declară ministrul, arătând că această situaţie poate fi o "dificultate în calea majorării de pensii". 

Din când în când, apare o nouă paradigmă tehnologică, care promite să re-organizeze în mod fundamental industriile, economiile, societățile și viața de zi cu zi, potrivit unui articol realizat de Claudia Sofianu, Partener, liderul departamentului de Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România. La aproximativ 10 ani de la ultima astfel de schimbare - social, mobil, cloud - s-ar putea să ne aflăm în pragul uneia noi: metaversul. 

Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică, joi seară, Ordonanța de Urgență care va ajunge spre aprobare, pe masa Guvernului, cu plafonarea  prețurilor la energie electrică și gaze naturale, în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023: 

Daniel Zamfir, președintele Comisiei Economice a Senatului, de la PSD vorbește despre o adevărată alertă națională după reducerea CAS, doarece scade cu 20% bugetul de pensii al țării. 

Acest proiect de lege vine pentru a compensa creșterea prețurilor, care a fost accelerată în ultima perioadă.

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
905273

Autentificare