Fermierii care angajează cel puţin doi tineri vor beneficia de un sprijin financiar lunar, în cadrul unui program cu o valoare de 30 de milioane de lei, conform unui proiect de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii.
Angajatorii vor primi, pentru fiecare persoană angajată, 1.000 lei pentru persoanele cu studii superioare de specialitate în domeniul agricol, acvacultură şi/sau industrie alimentară, 750 lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate, precum şi cursuri de formare profesională de scurtă durată în domeniul agricol, al acvaculturii şi/sau industriei alimentare sau 500 lei pentru persoanele fără studii.
Zeci de studenţi şi profesori protestează, joi, în faţa Facultăţii de Litere şi Arte din Sibiu, faţă de modificările aduse legilor judetiţiei prin OUG 7. Printre protestatari este şi scriitorul Radu Vancu, profesor la Universitate, dar şi actorul Bogdan Sărătean, transmite corespondentul mediafax.
Aproape 50 de studenţi şi profesori de la Facultatea de Litere şi Arte din Sibiu au ieşit pe treptele instituţiei, purtând în mâini coli albe pe care au scris mesaje de susţinere a unei justiţii independente, cerând abrogarea OUG 7.
Protestul a fost unul tăcut, manifestanţii nefăcând declaraţii.Pe colile pe care le-au purtat ei au scris mesaje precum „Toţi pentru o justiţie independentă”, „Stop abuzurilor din justiţie” sau „Stat de drept”.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că scrisoarea publicată în Financial Times este făcută în numele Guvernului României. Prin aceasta, ministrul anunţă de ce consideră că Laura Codruţa Kovesi nu este potrivită pentru funcţia de procuror şef european.
Institutul Naţional de Statistică a reconfirmat astăzi creşterea economică din 2018, la 4,1%, avansul PIB fiind susţinut în special de industrie, cu o contribuţie de 1% şi de comerţ cu 0,7%.
Astfel, industria a avut o pondere de 23,7% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 4,1%, în timp ce comerţul a avut o pondere de 18,3% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 3,9%, potrivit INS.
Părinţii elevilor din clasa a II-a B de la Colegiul „Mihai Eminescu” din Iaşi au făcut public, marţi, exerciţiul integral pe care l-au avut de rezolvat copiii, afirmând că cerinţa dascălului era să copieze textul greşit, cu „patinuar”, apoi să îl corecteze ei înşişi, transmite corespondentul Mediafax.
Noua lege a învățământului va avea un capitol special dedicat copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES), a declarat, joi, la Bistrița, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.
Andronescu a spus, într-o conferință de presă, că noua lege a învățământului va avea un capitol special dedicat copiilor cu CES.Ministrul s-a întâlnit la Bistrița cu reprezentanții unei asociații care se ocupă cu terapia copiilor cu autism, iar apoi a spus că legea învățământului va trebui să cuprindă un capitol dedicat copiilor cu cerinţe educaţionale speciale.
“Vineri am plecat de la Bucureşti spre Reşiţa şi am făcută 8 ore. Am văzut cât de aglomerat e acest drum Craiova-Piteşti.
E absolut obligatoriu ca acest drum expres să se realizeze. Din câte ştiu s-au semnat deja contracte pentru două tronsoane. Olguţa Vasilescu i-a cerut premierului să fie consilier onorific pe infrastructură pentru a urmări această lucrare.
Gorj nu are doar potenţial de minerit, turistic, ci şi se dezvoltare economică. Un drum expres face ca multe oportunităţi nefolosite să devină viabile.
Ieri am venit ep DN67, prin Motru. Cu toate că poate părea un drum neimportant şi acolo am văzut multe maşini, maşini de marfă. Eu sper ca ministrul să se uite şi cu privire la acest drum”, a declafrata Liviu Dragnea.
Lia Olguţa Vasilescu a fost ministru al Muncii în guvernarea PSD şi ulterior a fost propusă la ministerul Dezvoltării. După ce a fost respinsă de preşedintele Klaus Iohannis, Vasilescu a devenit propunerea pentru portofoliul de la Transporturi. A fost însă refuzată în mod repetat de şeful statului.
Ordinul Ministerului Educaţiei privind aprobarea organizării simulării Evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a şi a simulării examenului de Bacalaureat din anul şcolar 2018-2019 a fost publicat, joi, în Monitorul Oficial. Potrivit calendarului, simulările au loc în luna martie.
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a anunţat, joi, printr-un comunicat de presă, declanşarea unei proceduri de selecţie a cadrelor didactice în vederea constituirii grupurilor de lucru care vor evalua proiectele de manuale şcolare.
„Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) organizează, în perioada 20 februarie – 16 martie 2019, o procedură de selecţie a cadrelor didactice în vederea constituirii grupurilor de lucru (pe discipline) care vor evalua proiectele de manuale şcolare. Etapa de înscriere este deschisă începând din 20 februarie şi se derulează exclusiv online, până în data de 4 martie 2019, inclusiv. Selecţia propriu-zisă şi anunţarea rezultatelor (individual, doar pentru candidaţii admişi) vor avea loc în intervalul 9 – 16 martie 2019. Misiunea experţilor/specialiştilor selectaţi este aceea de a analiza şi evalua calitatea proiectelor de manuale şcolare propuse de autori/grupuri de autori”, precizează sursa citată.
Un Târg al Mărţişorului va avea loc în perioada 27 februarie - 3 martie la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis mediafax de instituţie.
Târgul Mărţişorului, care se desfăşoară de mai bine de 15 ani în curtea instituţiei, îşi propune să ilustreze tradiţia de primăvară într-un mod creativ şi plin de imaginaţie. Imaginea acestuia a fost conturată, de-a lungul timpului, de tineri, studenţi, artişti, meşteri, designeri şi arhitecţi.
Medicii au mai înregistrat două decese din cauza gripei, fiind vorba de doi bărbaţi din judeţele Brăila şi Cluj, în vârstă de 58 şi respectiv 89 de ani, anunţă Institutul Naţional pentru Sănătate Publică (INSP). Numărul deceselor din cauza virusului gripal a ajuns astfel la 140.
Executivul a aprobat în şedinţa de de astăzi plafonul total de garantare pentru anul 2019, aferent programului „Prima casă”, în valoare de 2 miliarde de lei.
Finanţatori participanţi în program sunt: BRD, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit, Garanti, Piraeus Bank, Marfin, Credit Agricole şi Leumi Bank.
Medicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” au realizat pe 13 şi 14 februarie primele intervenţii chirurgicale de nefrectomie parţială asistată robotic, potrivit Agerpres.
Nefrectomia parţială (NP) reprezintă tratamentul standard al cancerului renal localizat, în prezenţa unui rinichi controlateral normal atât morfologic, cât şi funcţional. Ea presupune excizia completă a tumorii primare, în limite oncologice, cu prezervarea parenchimului indemn, în vederea menţinerii funcţiei renale.
Această metodă înlocuieşte, în prezent, intervenţia chirurgicală clasică, ce presupunea efectuarea unei incizii de cel puţin 15 cm iar din această perspectivă, chirurgia robotică prezintă o serie de avantaje nete în ceea ce priveşte confortul postoperator şi evoluţia pacientului.
Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut marţi preşedintelui Klaus Iohannis să promulge cât mai rapid legea bugetului de stat pentru ca Executivul să mărească de la 1 martie alocaţiile copiilor. Ea a spus că în şedinţa de marţi va fi adoptat o OUG care va permite acest lucru.