Ordonatorul principal de credite, cu avizul CSM, va stabili câte posturi de asistenţi ai judecătorului vor fi înfiinţate pentru fiecare curte de apel şi instanţele din circumscripţia acestora.
Asistenţii de judecător vor fi recrutaţi prin intermediul unui concurs organizat la nivelul curţilor de apel, se mai arată în proiectul de lege care a fost adoptat miercuri, 7 iunie, de către Camera Deputaţilor. Legea va ajunge acum în Senat, care este forul decizional.
O persoană interesată să lucreze pe acest nou tip de post trebuie să îndeplinească toate aceste condiţii: are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;
este licenţiată în drept;
nu are antecedente penale;
cunoaşte limba română;
este aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei;
se bucură de o bună reputaţie.