Imprimă această pagină
Vineri, 05 Aprilie 2019 03:00

Fantomele trecutului îl bântuie pe taica Lazăr

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La începutul carierei,timp de un an, Augustin Lazăr a activat ca procuror criminalist în cadrul Procuraturii Alba Iulia. Recent, în presă au apărut informații potrivit cărora a refuzat, în calitate de șef al comisiei de punere în libertate, în 1985, liberarea condiționată din Penitenciarul Aiud a disidentului anticomunist Iulius Filip. Taica Lazăr are o vârstă venerabilă.

Raportat la acest aspect, nu avea cum să nu facă parte din structurile comuniste, însă, dacă se probează informația legată de Iulius Filip, e foarte grav. Într-un stat civilizat, într-o democrație funcțională, în care operează separația puterilor în stat, procurorul general și-ar da demisia. În România, încă nu s-a inventat demisia de onoare. Suntem moraliști și justițiari când e vorba de alții. Nu și când e vorba despre noi. Lazăr nu a negat informațiile apărute în presă, ci a încercat să le cosmetizeze, să le minimalizeze. A confirmat că a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia și că a făcut parte din Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Aiud, unde își executau pedeapsa „dușmanii poporului”, adică disidenții regimului comunist. În apărarea sa, a spus că rolul acestei comisii nu era de a dispune punerea în libertate a unor condamnați, acesta fiind exclusiv atributul instanței de judecată. Ceea ce este fals. Reprezintă o încercare de denaturare a adevărului juridic și de manipulare a opiniei publice. Conform Legii 23/1970, privind regimul executării pedepselor, procurorul era șeful Comisiei pentru liberare condiționată, iar măsura dispusă de Comisie privind amânarea liberării condiționate nu era supusă controlului instanței de judecată. Judecătorul cenzura doar hotărârile Comisiei din cadrul penitenciarului, care vizau punerea în libertate a unui deținut. Și astăzi, în România, un stat de drept, doar pe hârtie, cel care deține adevărata putere privind destinul unui suspect sau inculpat este procurorul și nu judecătorul. Nu puține au fost situațiile, mai ales în ultimii zece ani, când judecătorul primea un bilețel de la procuror cu soluția pe care urma să o pronunțe. Când respectivul judecător refuza să dea o atare soluție, devenea el subiect al unui dosar penal. Autoritatea procurorului cu atât mai mare era în regimul comunist. Dacă un judecător nu răspundea comenzilor securității sau partidului, era detașat sau exclus din magistratură. Până în 89, practică menținută și în primii ani după 90, procurorul era cel care emitea un mandat de arestare și nu judecătorul.

Am greșit teribil de mult în anii 90. Nu am asanat mlaștina de securiști și comuniști. Dacă Art 8 al Proclamației de la Timișoara – Fără demnități publice pentru comuniști și securiști -, ar fi fost asumat printr-o lege a lustrației sau chiar în pachetul de Legi al justiției, 303, 304, 317/2004, nu am mai fi comentat astăzi trecutul comunist al actualului procuror general al României.
Marele paradox al României capitaliste e că foștii comuniști și copiii foștilor comuniști sunt cei mai anticomuniști. Asta doar declarativ, pentru că și-au păstrat năravurile și mentalitatea unor comisari sovietici. Procurorul general al României, nu în puține situații, a avut abordări politicianiste, în loc să creeze garanții, ca actul de justiție se înfăptuieste în condiții de legalitate și constituționalitate, cu respectarea drepturilor și libertăților omului .In eventualitatea în care constata încălcarea acestor drepturi,era de datoria domniei sale sa le sancționeze drastic nu sa le acopere.

Ne războim cu fantomele trecutului, risipind atâtea energii și resurse. Asistăm la o luptă pentru putere pe viață și pe moarte, cu prețul sacrificării unității naționale, a armoniei și conviețuirii sociale. Respectul, dialogul și toleranța au fost definitiv abandonate de combatanți.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 9845 ori Ultima modificare Joi, 04 Aprilie 2019 21:03