Joi, 11 Aprilie 2019 03:00

Iohannis, notat cu 4. Cum s-au descurcat Dăncilă, Lazăr, Nicolai. Analiză la sânge -prima parte-

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Am notat personalitățile politice din plan intern și extern pentru prestaţia lor pozitivă sau negativă din această săptămână.

Klaus Iohannis nota 4

Pentru discursul rostit în ședința solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor cu ocazia aniversării a 15 ani de la aderarea României la NATO. Președintele Iohannis a adoptat o atitudine și un discurs belicos la adresa principalului partid de guvernământ, transformându-se într-un veritabil agent electoral al opoziției. Criticând și negând constant performanțele Guvernului, induci și în ochii partenerilor occidentali o stare de neîncredere și un profund dispreț față de România, o țară prezentată de proprii ei conducători ca fiind coruptă, neguvernabilă, măcinată de conflicte interne, o țară la periferia Europei și a istoriei, care nu merită să stea la aceeași masă cu marile puteri europene. Dacă azi Bruxelles, Paris, Berlin sau Washington nu mai dau doi bani pe România, de vină sunt tocmai conducătorii noștri, care, timp de 30 de ani, nu au apărat-o și promovat-o, ci doar au defăimat-o. Prin acest comportament al lui Iohannis, vom ajunge în curând să-l regretăm pe Băsescu. Cel puțin fostul președinte, în momentele solemne, la care participau reprezentanții Corpului diplomatic, ai mediului academic și confesional, nu politiza evenimentul. Iohannis trebuia să tacă inteligent sau să vorbească exclusiv despre aderarea României la NATO, cu avantajele și eventual dezavantajele ei. Cei pe care Iohannis, hastagiștii, USR-iștii și corporatiștii îi înfierează cu atâta mânie capitalistă sunt tocmai cei care, în anii 2000, au negociat și semnat aderarea României la NATO și ulterior la Uniunea Europeană. „Ciuma roșie” are meritul incontestabil de a fi pus România pe această traiectorie euroatlantică.

Augustin Lazăr nota 4 

Timp de un an, Lazăr a activat ca procuror criminalist în cadrul Procuraturii Alba Iulia. Recent, în presă au apărut informații potrivit cărora a refuzat, în calitate de șef al comisiei de punere în libertate, în 1985, liberarea condiționată din Penitenciarul Aiud a disidentului anticomunist Iulius Filip. Taica Lazăr are o vârstă venerabilă. Raportat la acest aspect, nu avea cum să nu facă parte din structurile comuniste, însă, dacă se probează informația legată de Iulius Filip, e foarte grav. Într-un stat civilizat, într-o democrație funcțională, în care operează separația puterilor în stat, procurorul general și-ar da demisia. În România, încă nu s-a inventat demisia de onoare.

Viorica Dăncilă nota 8  

Este foarte activă, atât în plan intern, cât și extern, cu atât mai mult de la preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. În cele trei luni de mandat la conducerea Consiliului UE, s-au finalizat 88 de dosare aflate pe masa de lucru. Deja am depășit Austria care, în cele şase luni de mandat, a finalizat doar 50. Dăncilă a făcut un tur de forță. S-a întâlnit cu premierul Bulgariei, Boyko Borissov, premierul Greciei, Alexis Tspiras, şi preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic. Au semnat o declaraţie comună adoptată în cadrul reuniunii cvadrilaterale de la Palatul Snagov. A discutat și cu vicepreşedintele Republicii Turcia, Fuat Oktay, despre colaborarea în domeniul apărării. L-a primit, la Palatul Victoria, pe prim-ministrul Muntenegrului, Dusko Markovic, aflat în vizită oficială în țara noastră. Vineri, a plecat în Slovacia, pentru a aprofunda colaborarea dintre cele două state, din perspectivă bilaterală,europeană şi regională.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 9776 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Aprilie 2019 23:26

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
920217

Autentificare