Sâmbătă, 29 Iunie 2019 00:00

Isărescu, nemuritorul (partea a II-a)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

5 succesori pentru Isărescu

Opinia publică și mediul de afaceri ar fi reacționat vehement dacă în locul lui Isărescu am fi numit un politruc sau un lipitor de afișe de la PSD sau ALDE. Dar am avut și avem și astăzi opțiuni mult mai bune. Mai bune chiar și decât Isărescu. Florin Georgescu este prim-viceguvernator al BNR de 15 ani. Poate oricând să-i ia locul lui Isărescu. Dar are același handicap al vârstei, ca și actualul guvernator și este tributar aceluiași conservatorism.Sunt cel puțin cinci candidați care ar putea prelua cu succes acest mandat.

Traian Halalai, 50 de ani, este președintele EximBank, o bancă de stat care a reușit performanța să cumpere o bancă privată. În urmă cu o lună, EximBank a cumpărat Banca Românească. Halalai e în industria bancară de mai bine de 20 de ani. Sergiu Manea, 49 de ani, președintele BCR, cea mai mare bancă din România. La fel, are o experiență în zona bancară de mai bine de 20 de ani. Mihaela Bîtu, 50 ani, președinta ING România, singura femeie președinte a unei mari bănci comerciale din România. Răzvan Radu, 53 de ani, președintele UniCredit, cu peste 25 de ani de experiență în industria bancară. Sergiu Oprescu, 55 ani, presedintele Alpha Bank si presedintele Asociatiei Romane a Bancilor. Toate aceste persoane au un background profesional impresionant, fiind recunoscute la nivel internațional. Argumentul forte pentru menținerea lui Isărescu în funcția de guvernantor este apartenența acestuia la Trilaterala și Clubul de la Roma, două think tank-uri cu impact la nivel global. În egală măsură, și cei patru bancheri propuși de mine ca succesori ai lui Isărescu sunt membri fie ai Clubului Bilderberg, Trilateralei, CFR sau Clubului de la Roma.
PSD, înlocuindu-l la final de mandat pe Isărescu, ar fi demonstrat curaj și interes pentru reformarea și modernizarea unei instituții vitale a României, BNR. Înlocuindu-l după 30 de ani cu un alt profesionist din domeniul bancar, nimeni nu ar fi avut ce să reproșeze coaliției de guvernare. Ar fi reprezentat un act normal și firesc. PSD ar fi capitalizat politic această decizie. Niciun partid sau Guvern până acum nu a avut curaj să se atingă de un fir de păr din capul guvernatorului. Evident, pe lângă lipsa de curaj a coaliției de guvernare în a-și asuma decizia schimbării guvernatorului, și lui Mugur Isărescu i se pot reproșa egoismul și fascinația puterii. La umbra nucului bătrân nici iarba nu crește. Din actualul Consiliu de Administrație al BNR, într-adevăr, azi nimeni nu poate să îi ia locul. Și aici e doar vina lui Isărescu, care nu și-a pregătit un succesor, dar, așa cum am spus, există soluții și variante foarte bune în a desemna un nou guvernator din rândul președinților celor 28 de bănci comerciale din România. Până în 1990, când a fost desemnat guvernator, domnul Isărescu nu a lucrat nicio zi în sistemul bancar.
Pe de altă parte, este suspectă și graba cu care premierul vrea să-i prelungească, săptămâna viitoare, într-o sesiune extraordinară a Parlamentului, convocat în acest scop, mandatul domnului Isărescu, în condițiile în care acesta expiră de abia pe 14 octombrie. Nu e bine pe căldura asta să luăm hotărâri pripite. Să stăm, să cântărim, să cugetăm, vorba unui clasic în viață, și la toamnă, pe răcoare, să alegem cea mai bună variantă pentru conducerea BNR.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 296 ori

mica publicitate

citeste ziarul

editia de weekend

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
57576

Autentificare