Miercuri, 14 August 2019 00:00

Prof. Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, despre culisele unei demiteri: „Mă simt teribil de nedreptățită”

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Proaspăt demisă pe Facebook, Ecaterina Andronescu regretă că nu a finalizat proiectele pe care le-a început. Nici nu va mai avea ocazia să o facă, pentru că „mi-a ajuns”, nu va mai accepta un alt mandat de şef al Educaţiei. În discuția cu Evenimentul zilei, social-democrata mărturisește, cu lacrimi în ochi, că se simte „teribil de nedreptățită” de criticile dure care o fac responsabilă de distrugerea învățământului românesc.

„Nu am avut nicio discuție cu premierul Dăncilă. Recunosc că eu nu am sunat, dar nici domnia sa nu m-a sunat. Într-un fel mă așteptam să se ajungă aici. Nu știam când, dar mă așteptam. În aceste luni am luat câteva măsuri legate de formarea profesorilor. Sunt profesori dedicați, cu vocație, pe care îi prețuiesc enorm, dar sunt și profesori cărora nu le pasă de elevi. Că altfel nu-mi explic faptul că avem 27 de licee în care procentul de promovare a Bacalaureatului este între 0-5%, ceea ce e incalificabil. Când s-a făcut legea salarizării l-am rugat pe ministrul Muncii de atunci să găsim o cale de a diferenția, de a răsplăti munca dascălilor după cum este prestația fiecăruia la clasă, dar nu am reușit. Iar acum, la titularizare, am considerat că este bine să impun un prag: cei care au luat note mai mici de 5 să nu mai intre ca suplinitori în sistemul de învățământ. Când doamna prim-ministru a aflat de această decizie a mea, mi-a telefonat și mi-a spus: «Cum vă permiteți să lăsați 600.000 de profesori fără slujbe de la toamnă?!»”.

Era o măsură nepopulară, fix înainte de alegerile prezidenţiale

„Nu știu cine i-a furnizat această cifră. I-am explicat că în tot sistemul de învățământ au fost 215.000 posturi, și că cei care se află în situația cu note sub 5 sunt 3.700. Totuși, la următoarea noastră întâlnire domnia sa mi-a cerut să schimb ordinul și să îi scot din această ecuație inclusiv pe cei 3.700. Am anumite standarde sub care efectiv nu pot să cobor, iar aceasta probabil a fost una din supărări. O altă supărare a fost legată de debutul anului școlar, în 9 septembrie, stabilit de comun acord cu partenerii sociali. Urmarea solicitărilor din partea patronatelor din turism pe care doamna primministru le-a primit a propus începerea anului școlar în 16 septembrie. Schimbarea mărea decalajul în ceea ce privește numărul de săptămâni între cele două semestre, cu dezavantaje și pentru profesori și pentru elevi. Nu vreau să aduc în discuție și aspectele politice. A așteptat un moment bun să facă această mișcare, să mă dea afară”.

Declarația controversată despre
Alexandra e un agățuș, nu justifică demiterea

„Sigur, eu nu vreau să trec peste ceea ce am spus. Cred că evenimentele acestea au bulversat rău de tot societatea românească și întrebându-mă ce putem să facem noi, în școală, am ieșit public și am spus că poate nu e suficient ce spun părinții și că trebuie să se implice și școala. Am convingerea că școala trebuie să-i pregătească și pentru viață pe elevi”.

„Îmi pare rău că nu am putut să duc la bun sfârșit proiectele la care am lucrat. Ăsta a fost și motivul pentru care mi-am călcat într-un fel pe suflet atunci când am acceptat să revin. După evenimentele din august 2018, am primit în jur de 200 de mesaje de la cetățeni care mă apostrofau. Atunci l-am căutat la telefon pe domnul Dragnea, timp de vreo 10 zile cred, să vedem cum putem să corectăm ceea ce s-a întâmplat în Piața Victoriei. Evident că nu mi-a răspuns și atunci am avut curajul să scriu acea scrisoare publică. Nu m-am așteptat să-mi propună după aceea să mă întorc la Ministerul Educației. Am acceptat totuși pentru că am avut credința că experiența mea și cunoașterea sistemului mă vor ajuta să fac lucrurile de care învățământul are nevoie. Nu s-a întâmplat acest lucru pentru că, din păcate, când mergi într-o asemenea poziție ai nevoie și de suport politic, nu poți să faci nimic de unul singur”.

Citit 8813 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
905219

Autentificare