Marți, 01 Octombrie 2019 00:00

Proiect: Bunici pentru creșterea nepoților

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Statul vine în ajutorul părinţilor care vor să revină mai repede la muncă în timpul concediului de creştere a copilului. Astfel, bunicii care rămân să aibă grijă de cei mici ar putea primi, începând cu 2020, o indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea nepoţilor. Proiectul legislativ în acest sens se află, în prezent, în dezbatere la Senat.

Dacă părinţii renunţă la concediul de creştere a copilului, iar bunicii se ocupă de creşterea nepoţilor naturali sau adoptaţi în locul lor, oricare dintre bunicii care au grija de nepoţi vor putea primi o indemnizaţie în valoare de 650 de lei.

Părinţii care optează să revină mai repede la muncă pot cere acordarea unui stimulent de inserţie, potrivit OUG 111/2010. Proiectul legislativ aflat acum în dezbatere la Senat prevede că buncii ar putea să beneficieze şi ei de echivalentul acestui stimulent, astfel că suma de 650 de lei ar urmă să fie acordată şi bunicilor pe perioada acordării stimulentului de inserţie pentru părinţi.

Există, fireşte, şi condiţii pentru acordarea indemnizaţiei. Bunicii şi nepoţii aflaţi în îngrijire trebuie să locuiască pe teritoriul României, bunicii trebuie să se ocupe efectiv de creşterea şi îngrijirea celor mici şi trebuie obţinut şi acordul părinţilor. Cererile pentru acordarea indemnizaţiei vor fi depuse la Primăria din oraşul de domiciliu. În Parlament mai există o propunere menită să-i ajute pe părinţi: ei vor putea cere până la 710 lei pe lună pentru angajarea unei bone care să aibă grijă de copil până la vârsta de 3 ani.

Citit 8101 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
918722

Autentificare