Miercuri, 19 August 2020 00:00

Noi Condiţii la Cumpărarea terenurilor agricole din extravilan se vor aplica de la 13 octombrie, după ce legea a fost publicată în Monitorul Oficial

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Principalele modificări aduse vânzărilor de terenuri agricole situate în extravilan (n. red. terenurile aflate în afara zonei intravilane), ne-au fost prezentate de Ioana Roman (partener) şi Ilinca Porojan (associate) al Filip&Company, cu precizarea că legea îngreunează semnificativ procedura de vânzare, scrie adevărul.ro


„Nu vor putea fi revândute mai devreme de 8 ani decât cu impunerea unui impozit substanţial”, au concluzionat acestea.
Legea 175/2020 extinde în mod semnificativ lista beneficiarilor dreptului de preempţiune şi schimbă prioritatea acestor ranguri.
Astfel, vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan va fi posibilă numai cu respectarea dreptului de preempţiune ale următoarelor categorii de preemptori, în această ordine:

coproprietarii, rudele de gradul I, soţii, rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;
proprietarii investiţiilor agricole pentru culturile de pomi, viţă de vie, hamei, irigaţii exclusiv private şi/sau arendaşii – în cazul în care pe terenurile supuse vânzării se află anumite proiecte (i.e. investiţii agricole pentru culturile de pomi, viţă de vie, hamei şi pentru irigaţii), prioritate la cumpărarea acestor terenuri au proprietarii acestor investiţii;
proprietarii şi/sau arendaşii terenurilor agricole vecine cu terenul supus vânzării;
tinerii fermieri, însemnând persoana cu vârsta de până la 40 de ani care deţine competenţele şi calificările profesionale adecvate şi care se stabileşte pentru prima dată într-o exploataţie agricolă ca şef al respectivei exploataţii cu intenţia de a desfăşura sau care desfăşoară activităţi agricole;
Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeştiˮ şi unităţile de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, în scopul cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan cu destinaţia strict necesară cercetării agricole, aflate în vecinătatea loturilor existente în patrimoniul acestora;
persoane fizice cu domiciliul/reşedinţa situat/situată în unităţile administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau în unităţile administrativ-teritoriale vecine;
statul român, prin Agenţia Domeniilor Statului.

Noua reglementare impune de asemenea o serie de condiţii suplimentare destul de restrictive pentru o parte din preemptorii indicaţi mai sus, aceştia fiind ţinuţi să le îndeplinească întocmai pentru a îşi putea exercita dreptul de preempţiune.
Dacă niciunul dintre preemptori nu îşi exercită dreptul de preempţiune în termenul legal, Legea 175/2020 instituie o preferinţă acordată cumpărătorilor care îndeplinesc anumite cerinţe specifice:

să aibă domiciliul/reşedinţă sau sediul, după caz, situat/ă pe teritoriul naţional, pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare;
să întreprindă activităţi agricole pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani, anterior înregistrării aceleiaşi oferte. Suplimentar acestor condiţii, cumpărătorii persoane fizice trebuie să fie înregistraţi de autorităţile fiscale române cu minimum 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare.

În cazul cumpărătorilor persoane juridice, aceştia sunt ţinuţi să:

prezinte înscrisuri din care să reiasă că, din venitul total al ultimilor 5 ani fiscali, minimum 75% reprezintă venit din activităţi agricole, astfel cum este prevăzut de Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, astfel cum a fost modificată şi completată, clasificate conform codurilor CAEN prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale;
facă dovada situării domiciliului asociatului/acţionarului care deţine controlul societăţii pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani, anterior înregistrării ofertei de vânzare; în cazul în care în structura persoanelor juridice, asociaţii/acţionarii care deţin controlul societăţii sunt alte persoane juridice, asociaţii/acţionarii care deţin controlul societăţii trebuie să facă dovada domiciliului situat pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani, anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan.

Citit 5229 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
920114

Autentificare