Imprimă această pagină
Joi, 19 Noiembrie 2020 00:00

Orban a spus clar! Revenim la starea de urgență? Mesaj clar pentru toți romanii

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ludovic Orban a spus clar! Premierul transmite un mesaj dur pentru toți românii, în actualul context pandemic cauzat de infamul COVID-19. Șeful de la Palatul Victoria a transmis ce suntem obligați să facem pentru a nu reveni la starea de urgență.

Conform celor spuse de către Ludovic Orban, România nu trebuie să ajungă precum alte țări, unde guvernele au fost nevoite să impună măsuri „radicale”. Premierul a explicat faptul că acest lucru poate fi realizat numai prin respectarea restricțiilor anti-COVID.

„De asemenea, vreau să îi rog pe români să înțeleagă că este fundamentală respectarea regulilor de protecție sanitară. Vedem ce se întâmplă în alte țări. Nu trebuie să ajungem acolo. Depinde de fiecare dintre noi să nu ajungem în situația altor țări, unde a explodat pandemia iar guvernele au fost obligate să ia măsuri radicale”, a transmis Ludovic Orban la Realitatea Plus.

Ludovic Orban face un nou apel către români

Trebuie menționat că premierul a făcut un nou apel către români. Acesta a explicat că „este mult mai ușor să nu te îmbolnăvești decât să treci prin boală.”

De asemenea, Ludovic Orban a declarat că speră ca nevoia de terapie intensivă să fie experimentată de cât mai puțini români.

Până în data de 16 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 246.633 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 445 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până la data menționată, 9.075 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.11.2020 (10:00) – 16.11.2020 (10:00) au fost raportate 149 de decese (86 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Citit 4392 ori