Sâmbătă, 08 Iunie 2019 13:00

Propunerile lui Borza pe masa lui Dăncilă (prima parte)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Am intrat în politică la 45 de ani. După ce mi-am făcut un rost şi un nume în viaţă. Muncesc de la 18 ani. În ultimii 10 ani, chiar 14 ore pe zi. Am fost timp de 23 de ani un avocat de succes şi în ultimii 17 ani unul dintre cei mai respectaţi practicieni în insolvenţă din România. M-am luptat cu băieţii deştepti de la Hidroelectrica care au dat un „tun” companiei de peste 2 miliarde euro şi, după 5 ani şi peste 250 de procese, i-am înfrânt. Am salvat zeci de companii de la faliment, am dat o pâine la zeci de mii de români şi peste 3 miliarde euro la bugetul de stat.

Însă am făcut două greșeli mari. Prima a fost în decembrie 2016 când am intrat în politică. A doua greșeală, probabil mai mare decât prima, dacă mă iau după spusele prietenilor și cunoscuților, a fost luni, 3 iunie 2019, când m-am înscris în PSD. Dar eu îmi asum și greșelile. Am luat această decizie dintr-un sentiment de solidaritate față de un partid care a făcut și lucruri bune pentru România, un partid care nu merită să fie înfierat cu atâta mânie proletară. Împotriva PSD s-a dus o campanie de demonizare şi ostracizare pe care eu nu am agreat-o niciodată.

Nu am cerut nicio funcție: nici în PSD, nici în Guvern. Mai am un an și șase luni din actualul mandat, pe care îl voi duce la final pentru a nu trăda încrederea celor 12.000 de brașoveni. Nu intenționez să candidez din nou. Nu am intrat în politică pentru bani, șpăgi sau să-mi trafic funcția. Din poziția de consilier onorific, nerenumerat, vin cu opinii, sfaturi. Eventual, pot să creionez strategii și politici pe anumite domenii, cum ar fi combaterea evaziunii fiscale sau creșterea gradului de absorbție al fondurilor europene, în special al celor de coeziune. Spuneam încă din decembrie 2016 că PSD poate să livreze ceea ce așteaptă orice român. Și anume: civilizație, europenitate, normalitate, reformă, progres, solidaritate și prosperitate”, a spus Remus Borza la DCNEWS.
Deputatul consideră că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va pica, „dar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche. Guvernul trebuie restructurat. Avem un Guvern cu 28 de ministere și peste 150 de secretari de stat, o administrație publică locală cu peste 3.200 de primării, sute de agenții și autorități la nivel central și local, care pun o presiune extraordinară pe bugetul de stat. Trebuie să ne asumăm reforma administrației și în general reforma tuturor sistemelor publice, mari consumatoare de resurse bugetare, altminteri o va face criza mult mai dureros. Reforma este marele imperativ social clamat de o națiune întreagă. Guvernul va trebui să și-o asume. E nevoie de creșterea sumelor alocate de la bugetul de stat pe capitolul cheltuieli de capital. Ar trebui să ne propunem să ne alocăm an de an 50-60 miliarde lei pentru investiții, cu prioritate în infrastructura de transport, în cercetare, inovare și dezvoltare, în turism și agricultură. Dar va trebui să ne apucăm să și reindustrializăm România. Nu putem să avem un comportament economic de țară babanieră, care știe doar să-și exporte resursele și materiile prime. Aceste resurse trebuie prelucrate în România, pentru a fi în măsură să facem export de echipamente, produse și bunuri, care înglobează valoarea adăugată. O să începem exploatarea gazelor de pe platoul continental al Mării Negre. Asta înseamnă o dublare a producției de la 11 la 20 de miliarde mc. Cine va consuma acest surplus de gaze câte vreme doar 3,2 milioane de gospodării sunt racordate la rețeaua de gaze? Câtă vreme din zeci de combinate și uzine petrochimice mai avem doar o singură unitate industrială de profil, Azomureș”, a spus Remus Borza.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 9577 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
906870

Autentificare