Sâmbătă, 20 Aprilie 2019 03:00

Referendumul presedintelui-de la iluzie la boicot - prima parte

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Președintele Iohannis pleacă de la premisa că referendumul reprezintă glonțul de aur care va aduce victoria PNL la europarlamentare și implicit a lui la prezidențialele din toamnă. În urmă cu doi ani, a venit în Parlament și a cerut încuviințarea unui referendum pe justiție. De atunci, a ținut la naftalină subiectul pentru a-l lansa în spațiul public în an electoral. Își dorește să scoată la vot oamenii nehotărâți, mai ales pe cei care vor să trăiască într-o țară fără corupție și corupți. În măsura în care va reuși să mobilizeze mai mult electorat din zona de dreapta și PNL să obțină un scor bun la europarlamentare, atunci ar putea forța căderea Guvernului Dăncilă și impunerea unui alt „Guvern al meu”. Însă pot aparea și surprize. Unii lideri ai PNL au realizat că referendumul din mai s-ar putea întoarce împotriva liberalilor. Fie prin invalidare, fie prin capitalizarea exclusivă a USR. Vorba aia: Nu e pentru cine se pregătește, e pentru cine se nimerește. Asta cu atât mai mult după ce Curtea Constituțională a României a hotărât că inițiativa legislativă de revizuire a Legii fundamentale, intitulată „Fără penali în funcții publice”, pentru care USR a strâns peste un milion de semnături, e constituțională. Această propunere de revizuire a Constituției vizează doar funcțiile alese. Per a contrario, înseamnă că cei care au fost condamnați penal pentru corupție pot să acceadă și să dețină o funcție publică numită. Adică pot să fie miniștri, șefi de autorități, agenții și instituții ale statului! Evident, vorbim de o discriminare și o neconstituționalitate în fond, câtă vreme Constituția garantează drepturi egale pentru toți cetățenii și statuează că nimeni nu este mai presus de lege. Până la urmă, voința suverană a poporului este mai tare decât decizia arbitrară a unui judecător care nu de puține ori a fost în situația de a condamna un nevinovat.

 Marea ipocrizie a liberalilor

Susținerea referendumului de către liberali le creează o mare problemă de credibilitate și oportunitate. Liberalul român s-a născut poet. Acesta e marele paradox al politicii românești. Guvernările liberale au fost mult mai populiste și toxice decât guvernările psd-iste. Unii fruntași liberali, deși încă nu știm dacă vom avea referendum sau nu și cu atât mai puțin dacă va fi validat, cer ultimativ PSD să modifice în regim de urgență Constituția în sensul dorit de liberali și usr-iști. Ceea ce uită urmașii Brătienilor e că, în 2009, 9 milioane de români, chemați la referendum de către președintele Băsescu, au votat pentru un Parlament unicameral cu 300 de deputați. Iată că se împlinesc zece ani de la momentul consultării populare fără ca să fi pus în acord legea fundamentală cu actul de voință populară, atât de categoric și explicit exprimat. Cine guverna țara în perioada 2009-2012? Nu foștii PDL-iști, actualii PNL-iști?! Să vii să ceri actualei coaliții de guvernare să facă ceva ce tu ai refuzat să faci mi se pare expresia unei mari ipocrizii.

Demersurile coaliției de guvernare de modificare a Legilor justiției, a Codului penal și Codului de procedură penală profit mai mult PNL decât PSD sau ALDE. Sunt mult mai mulți cei din PNL care au dosare penale pentru corupție decât am număra în ograda PSD. Ori, ce credibilitate pot să aibă fruntași liberali când acuză PSD de afectarea independenței justiției, în condițiile în care au zeci de primari cu trei până la cinci dosare fiecare, pe la DNA sau instanțe?! Dar românii au o memorie selectivă. Iar ipocrizia, dublul standard și dublul limbaj sunt trecute la capitolul virtuți.Perpetuarea interdicției de a ocupa o demnitate publică aleasă este neconstituțională. Înțeleg că o atare demnitate, fie ea aleasă sau numită, să nu o ocupi pe perioada executării pedepsei sau pe perioada suspendării condiționate a pedepsei, dar nu poți prelungi interdicția peste această limită decât cu încălcarea gravă a Constituției, a Declarației Universale a Drepturilor Omului, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a altor acte și tratate internaționale la care România este parte. Vorbim, în fond, de amputarea unor drepturi civice care sunt inalienabile. Omul se naște și moare cu aceste drepturi.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 9585 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
923700

Autentificare