Imprimă această pagină
Luni, 28 Ianuarie 2019 19:44

România, campioană la CEDO

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

România ocupă locul doi în topul țărilor date în judecată la CEDO și locul 1 la înțelegeri amiabile. Cel puțin în ultimul an de raportare, 2018, statul a preferat să compenseze pecuniar direct reclamanții, evitând un proces. Au fost 691 astfel de cazuri, de trei ori mai mult față de anul anterior.

Bilanţul Curţii Europene a Drepturilor Omului plasează România pe primul loc în topul ţărilor care încheie înţelegeri amiabile pentru a evita un proces. În 2018 au fost 691 de înţelegeri amiabile iar în 2017, 221.

„Avantajele înţelegerii amiabile sunt că nu se mai pronunţă o hotărâre, care este mult mai detaliată cu privire la fapte şi cere mai multă energie din partea Curţii, se ajunge la o concluzie mult mai repede, reclamantul este avantajat că primeşte o sumă de bani mai repede’, a declarat Diana Hătneanu, avocat specializat în drepturile omului, pentru Digi24. România a fost condamnată la CEDO în 71 de cazuri, plasându-se astfel pe locul trei, după Rusia şi Turcia. În aproape jumătate din cazurile judecate anul trecut, Curtea Europeană a stabilit că autorităţile române i-au supus pe reclamanţi unor tratamente inumane sau degradante. În alte 10 cazuri a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Şi tot din zona justiţiei – anul trecut România a fost condamnată de opt ori pentru proceduri judiciare exagerat de lungi.

Citit 10782 ori