Vineri, 18 Ianuarie 2019 23:57

Plante medicinale, fitoterapice și gemoterapice - Inul (Linum usitatissimum) - beneficii şi proprietăţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Descriere Inul este o plantă medicinală anuală  folosită încă din Antichitate. Rădăcina este pivotantă, de culoare albă, lungă şi subţire şi puternic ramificată. Tulpina este erectă şi poate ajunge la o înălţime de un metru, iar în vârf este situată umbrela de flori.

Florile au cinci petale şi sunt de obicei de culoare albastră, iar uneori de culoare albă. Fructul este o capsulă sferică, împărţită în 10 compartimente, fiecare conţinând seminţe lucioase, alungite şi plate, de culoare maro.

Inul este originar din regiunile Mediteranei, Crimeei, Caucazului şi Asiei Mici iar astăzi poate fi întâlnit în culturi în Europa Centrală, Belgia, Olanda, în estul Rusiei, Egipt,  Algeria, estul Indiei şi America de Nord.

Perioada de înflorire a inului este iunie-iulie, iar recoltarea se face în luna august, de îndată ce tulpina începe să devină gălbuie. În scop fitoterapeutic şi dietetic se utilizează seminţele.

Compoziţie

Inul conţine  glucide, celuloză, proteine, săruri de potasiu şi magneziu, ulei, vitamine E, F, mucilagii, acid galacturonic, ramnoză, galactoză, xiloză, arabinoză, lipide formate din acizi graşi mononesaturaţi (acid oleic) şi polinesaturaţi (acid linoleic şi linolenic) şi glicozide cianozidice.

Acţiune

Inul are acţiune emolientă (protectoare la nivelul mucoaselor tubului digestiv, gastrică şi intestinală, fiind eficient în caz de gastrite, enterite), laxativă datorită mucilagiilor şi fibrelor celulozice pe care le conţine, antihelmintică, antiinflamatorie, antitusivă, antihemoroidală, combate hipovitaminoza F, scade colesterolul şi trigliceridele, reduce riscul de infarct miocardic.Indicaţii terapeuticeSeminţele de in sunt uşor laxative, fiind folosite pentru tratarea pe termen lung a constipaţiei şi a bolilor colonului. Acestea conţin mucilagiu, ce căptuşeşte şi calmează mucoasele iritate ale sistemului digestiv.

Decoctul de seminţe de in, la care se adaugă zeamă de lămâie, are efect în tratamentul litiazei renale, mai ales când este însoţită de dureri foarte mari.

Fitoestrogenii din seminţe au efecte benefice asupra cancerului de sân şi de colon.În caz de colită sau enterocolită, constipaţie, inflamatii ale rinichilor şi vezicii urinare se recomandă un decoct de seminţe de in. Seara, se pune la macerat o lingură de seminte de in într-un sfert de litru de apă, dimineaţa se fierbe puţin după care se înghite pe stomacul gol. Se repetă operaţia mai multe zile la rând.

Citit 2214 ori Ultima modificare Luni, 21 Ianuarie 2019 19:59

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
920378

Autentificare