Miercuri, 15 Aprilie 2020 00:00

Credite cu dobândă zero pentru firme: S-a anunțat când începe înscrierea online la IMM Invest România

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din România care vor credite bancare cu dobânzi suportate de stat o perioadă limitată vor trebui să se înscrie online într-o aplicație care va fi deschisă pe un portal dedicat, a anunțat Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM.

Înscrierea in program va fi posibila incepand cu data de 17.04.2020, ora 10.00, cand portalul www.imminvest.ro, va deveni operational, a informat luni FNGCIMM, într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Peste 40.000 de intreprinderi mici si mijlocii sunt asteptate sa se inscrie in Programul guvernamental IMM INVEST ROMÂNIA. Potentialii beneficiari isi vor putea asigura lichiditatile pentru derularea activitatii curente sau pentru investitii, prin accesarea de finantari garantate.

Pentru accesarea programului, intreprinzatorii trebuie sa parcurga cativa pasi simpli:

    IMM-ul intra in aplicatia disponibila pe portalul www.imminvest.ro ;

    Completeza online datele de identificare, ataseaza declaratia IMM in format pdf;

    Solicita unul sau mai multe credite/ linii de credit;

    Aplicatia va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuarii inregistrarii;

    FNGCIMM emite acordul de principiu privind eligibilitatea in cadrul programului si un numar de inregistrare, dupa verificarea informatiilor furnizate de potentialul beneficiar;

    FNGCIMM pune on line la dispozitia institutiei de credit selectate, documentele inregistrate de IMM, precum si acordul de principiu privind eligibilitatea beneficiarului aplicant;

    Institutia de credit analizeaza cererea de finantare si adopta intern decizia de acordare a creditului de investitii/creditului liniei de credit, conform solicitarii beneficiarului;

    Instituţia de credit aproba creditul si transmite F.N.G.C.I.M.M. solicitarea privind acordarea garanţiei de stat.

Detalii privind caracteristicile programului si conditiile de eligibilitate se regasesc pe site-ul FNGCIMM  https://www.fngcimm.ro/.

Principalul avantaj al Programului IMM INVEST ROMÂNIA este ca asigura o finantare rapida, fără costuri de finanțare și de garantare, având avantajul  garanției  statului  pentru toate categoriile de credite, dobanda si comisionul de garantare fiind suportate integral de la bugetul de stat, prin Ministerul Finantelor Publice. Subventionarea totală a costurilor cu dobânzile și comisioanele se aplica de la data acordarii creditului pana la 31 martie 2021, cu posibilitati de prelungire.

Schema de sprijin IMM Invest România - în ce constră

Miercuri, 8 aprilie 2020, s-au publicat în Monitorul Oficial normele de aplicare ale programului IMM Invest, prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din România pot obține credite bancare cu dobânzi suportate de stat până la sfârșitul anului 2020, după care li se vor aplica anumite niveluri de dobândă.

Ca urmare a crizei coronavirus COVID-19, statul a modificat programul IMM Invest instituit în 2017. Principala modificare constă în faptul că firmele beneficiare de credite bancare vor avea practic dobândă zero, pentru că statul va plăti în locul lor dobânda și comisioanele. Dar nu pe toată perioada creditului.

Conform normelor de aplicare, perioada de acoperire prin grant de la buget a dobânzii și comisioanelor de administrare și risc este de la momentul acordării creditelor/liniilor de credit contractate și până la 31 decembrie 2020.

Grantul pentru dobânzi se aprobă anual printr-un act normativ cu putere de lege pentru anul 2020 şi pentru următorii 2 ani doar în condiţiile în care creşterea economică estimată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză pentru această perioadă se situează sub nivelul creşterii economice din anul 2020.

Subvenţionarea dobânzii se realizează în condiţiile respectării prevederilor legislaţiei din domeniul ajutorului de stat în vigoare - a explicat miercuri Ministerul Finanțelor Publice.

Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat, respectiv perioada în care se selectează beneficiarii și se emit scrisori de garanție/acorduri de finanțare este limitată la data de 31 decembrie 2020, iar perioada în care se poate efectua plata grantului se întinde până la data de 31 martie 2021, inclusiv, cu posibilitatea prelungirii.

După perioada de expirare a granturilor de acoperire a dobânzilor și comisioanelor, IMM-urile (inclusiv microîntreprinderile) vor suporta dobânzi pentru creditele garantate de stat astfel:

ROBOR la 3 luni plus o marjă fixă de 2,0% pe an pentru creditele de investiții și

    ROBOR la 3 luni plus o marjă de 2,5% pe an pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru.

Marja nu va include comisionul de administrare, comisionul de risc precum și taxele aferente operațiunilor conexe activității de creditare cum ar fi taxe notariale, costurile legate de evaluare și înregistrarea garanțiilor.

NU sunt eligibile pentru acordarea de garanţii în cadrul programului întreprinderile mici şi mijlocii din sectoarele/domeniile: activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, activităţi de investigare şi protecţie.

Plafoane la credite și subvenționarea dobânzii

Granturile cu care statul va suporta dobânzile bancare și comisioanele la creditele garantate nu vor depăși un plafon de 800.000 de euro pentru o singură firmă beneficiară.

Bugetul total al schemei de ajutor de stat este de 781 milioane lei (161 milioane euro), iar plafonul maxim de garantare este de 15 miliarde lei, echivalentul în lei a 3,1 miliarde euro.

Valoarea maximă a creditelor/liniilor de credit pentru finanţarea capitalului de lucru este de 5 milioane de lei, iar pentru creditele de investiţii, valoarea maximă a finanţării este de 10 milioane de lei.

De asemenea, creditele cumulate acordate unei companii se vor încadra în limita totală a 10 milioane de lei. Aceste credite vor fi garantate de stat în proporție de 80%.

Statul garantează 90% din credite/linii de credit pentru finanțarea capitalului de lucru care se încadrează în 500.000 de euro în cazul microîntreprinderilor și 1 milion de euro în cazul întreprinderilor mici.

Microîntreprinderile și întreprinderile mici vor putea însă completa linile de capital de lucru cu credite de investiții până la plafonul total de 10 milioane de lei, finanțări care vor fi, de asemenea, garantate de stat în proporție de 80%.

Garanții colaterale puse de firme

Pe lângă garanțiile de 80% sau 90% puse de stat la credite, firmele beneficiare vor trebuie să vină cu garanții colaterale.

În cazul garanțiilor de stat acordate în cadrul programului, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) mandatează instituțiile de credit finanțatoare să încheie contractele de garanție pentru garanțiile colaterale constituite de beneficiarul finanțării/terți garanți, atât în favoarea acestora, cât și a statului român, prin MFP, în calitate de cocreditori, precum și să efectueze formalitățile legale de publicitate ale garanțiilor colaterale, în cazul în care legea prevede efectuarea unor astfel de formalități.

Beneficiarul trebuie să prezinte instituțiilor de credit garanții colaterale, care, în cazul creditelor de investiții, împreună cu garanția de stat și ipoteca legală imobiliară și/sau mobiliară asupra activelor finanțate din credit, acoperă în proporție de cel puțin 100% valoarea finanțării.

Pentru creditele/liniile de credit destinate finanțării capitalului de lucru, instituția de credit are obligația de a asigura cel puțin constituirea următoarelor tipuri de garanții, proporțional cu procentul de garantare: ipotecă legală mobiliară asupra universalității de bunuri mobile sau imobile, prezente ori viitoare, afectate activității beneficiarului, inclusiv fondul de comerț și stocurile, ipotecă legală asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise de beneficiarul programului la instituția de credit finanțatoare.

În cazul în care beneficiari dispun de garanții colaterale, instituția de credit va admite în garanție și aceste garanții colaterale.

În termen de 7 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a normelor metodologice, instituțiile de credit transmit Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM  cererile de înscriere în program, precum și solicitările de alocare de plafoane de garantare în funcție de nivelul estimat al finanțărilor pe care le vor acorda în anul 2020 în cadrul Programului IMM INVEST ROMÂNIA.

Totodată, băncile vor transmite nivelul costurilor totale pe care le vor aplica finanțărilor în cadrul programului, cu încadrarea în limitele prevăzute de norme - mai explică MFP.

Citit 6302 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
920306

Autentificare