Imprimă această pagină
Vineri, 06 Septembrie 2019 00:00

Învăţământul profesional devine obligatoriu pentru elevii care obţin mai puţin de 5 la Evaluarea Naţională

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Elevii care obţin sub media peste 5 la Evaluarea Naţioală nu vor mai putea intra în repartizarea la licee, potrivit Ordinului publicat, joi, în Monitorul Oficial, şi semnat de ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz. Elevii vor putea urma profesionala.

„La procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 participă numai elevii care au susţinut evaluarea naţională şi a căror medie de admitere, calculată conform punctului I al anexei 2 din prezentul ordin, este minimum 5”, se arată în paragraful din Monitorul Oficial.

Concret, elevii care obţin medii sub 5 la Evaluarea Naţională nu vor putea fi repartizaţi la liceu, opţiunea fiind învăţământul profesional.

Măsura a fost discutată, în şedinţa Comisiei de Dialog Social, la mijlocul lunii august.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, (FNAP-I.P) Iulian Cristache, a declarat, pentru mediafax, la acel moment, că măsura nu ar trebui privită neapărat sub forma unei obligaţii, ci mai degrabă sub forma unei orientări în domeniu care îi poate ajuta pe elevii în cauză.

„Trebuia să ajutăm, chiar dacă pare un pic forţat, trebuia să asigurăm această alternativă pentru elevii care intrau la liceele teoretice cu medii mult sub 5 - nu aproape de 5, mult sub 5 - şi care sub nicio formă nu reuşeau să obţină această diplomă de Bacalaureat”, a spus Cristache.

Învăţământul obligatoriu în România este de 11 clase, însă din 2020 se va mări treptat la 16 clase.

- până în 2020 – devin obligatorii grupa mare de la grădinţă şi clasele a XI-a şi a XII-a – 14 ani în total
- până în 2023 – grupa mijlocie – 15 ani în total
- până în 2030 – grupa mică – 16 ani de învăţământ obligatoriu.

Citit 8353 ori