Joi, 18 Iulie 2019 00:00

Remus Borza susține că Secția Specială nu ar trebui desființată: Să nu mai asistăm neputincioși la erori judiciare și abuzuri

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De ce se pune accent pe desființarea secției speciale?

Se vrea desființarea acestei Secții pentru că aceasta are suficiente garanții ca să nu mai asistăm neputincioși la aceste erori judiciare și la aceste abuzuri pe care presa le-a devoalat în ultimii cinci ani de zile. Iar aceste abuzuri au fost constatate nu de un politician oarecare, ci de către CEDO, care a sancționat România în ultimii ani în peste 1.000 de dosare. Norvegia are 56 de condamnări din 1960, iar România are în 20 de ani 1.000 de condamnări.

Aceste derapaje au fost constatate și de Curtea Constituțională și în special în ograda Înaltei Curți de Casație, la care avem pretenția atât de justificată să fie instanța care aplică legea în litera și în spiritul ei și nu opțional și facultativ. De aceea am avut nereguli în ceea ce prevede comunerea completurilor de 5 judecători și legea spunea că toți membri completurilor de 5 se trag aleatoriu la sorți, președintele era din oficiu, la fel am semnalat această neregulă și în ceea ce privește completurile de 3, câtă vreme avem o lege specială care derogă de la Dreptul Comun și mă refer la legea 78/2003 privind sancționarea faptelor de corupție, care cere completuri specializate.

Instanțele din țară s-au conformat, în primul rând magistrații să se conformeze legii: procurorii și judecătorii. Și-au înființat complete specializate la nivelul tribunalelor și curților de apel pentru că nu este normal ca un judecător care judecă infracțiuni de drept comun să judece și dosarele de mare corupție și de aceea s-a cerut o anumită specializare și tocmai Înalta Curte de Casație zice că pe noi nu ne controlează nimeni căci noi suntem ultima instanță, hotărârile noastre nu mai sunt supuse unei căi de atac, avem inamovibilitate, imunitate și suntem intangibili dar această practică trebuie să înțelegem și să avem reprezentarea faptului că a fost nelegală și a fost perpetuată din 2003, timp de 14 ani.

Aruncă acum cu noroi în Curtea Constituțională, care e tocmai garantul respectării Constituției și a conformării tuturor legilor prin raportare la Legea Fundamentală a țării. Hai să mergem la DEX, sigur, totul se ambalează de o manieră politicianistă, demagogică, populistă, electorală... vorbim de recomandări. Comisia de la Veneția dă recomandări, raportul GRECO dă recomandări dar nu vizează doar România. Să vedem în ce măsură Marea Britanie sau Germania nici n-au publicat raportul. România nu este o colonie, legile țării nu se fac la Bruxelles, nu se fac la Strasbourg, se fac în București. Bune sau proaste. Oblugația judecătorilor și procurorilor este să le respecte cum or fi ele, bune sau proaste.

Iată că am creat o categorie socio-profesională care are imunitate la orice, inclusiv și implicit la lege. Aici este marele derapaj, de la acest statut al României de stat democratic și în care funcționează sau ar trebui să funcționeze principiul separațiilor puterilor în stat: putere judecătorească, putere executivă, putere legislativă.

Puterea judecătorească încearcă să-și subordoneze prin aceste acțiuni de intimidare și de forță, prin aceste dosare, unele dintre ele politizate, iarăși asistăm la un proces de politizare a actului de justiție. România, plecând de la art. 1 din Legea Fundamentală a țării este un stat, național, unitar, indivizibil și suveran ori prerogativa legislativă este atributul suveran și exclusiv al parlamentului României, nu al Comisiei de la Veneția, nu al Comisiei GRECO, nu al Comisiei Europene, nu al Parlamentului European. Vrem în continuare să avem această mentalitate și comportament de slugă, să mergem tot timpul cu capul plecat la stăpâni, să luăm lumină, sigur că putem și e o opțiune și din păcate aceasta este opțiunea României în ultimile câteva sute de ani. Am dezvoltat și această filosofie de viață: „capul plecat, sabia nu-l taie”... Nu! Dar îți pierzi demnitatea, îți pierzi onoarea, credibilitatea.

De-aia nu mai dă nimeni doi bani pe noi. Noi suntem versatili, suntem supuși, suntem ușor de constrâns și de manipulat. Uitați-vă la unguri, la polonezi... și vezi că au o anumită decență, demnitate și nu prea poți să-i calci în picioare cum vrei tu... Din păcate, noi ne-am pierdut această demnitate pentru că vre cu orice preț să facem pe plac noilor stăpâni. Nu cred că e o abordare sănătoasă pe termen lung!

Citit 8557 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
905422

Autentificare