Vineri, 08 Martie 2019 00:00

Jocul copiilor cu focul- una dintre cauzele de izbucnire a incendiilor la locuinţe

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pompierii din cadrul ISU „Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru stingerea a şase incendii, cinci dintre acestea izbucnite la vegetaţie uscată şi unul la o anexă gospodărească. 

Incendiile izbucnite, în această perioadă, pe raza localităţilor Salcia, Scânteieşti, Jiana, Pistriţa şi Crăguieşti au cuprins peste 80 de ha de vegetaţie uscată, din cauza folosirii focului deschis fără respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor.          

Două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Dr.Tr.Severin au intervenit, în după-amiaza zilei de miercuri, 06 martie a.c., cu două autospeciale de stingere pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, în satul Ostrovul Corbului, comuna Hinova. Incendiul a cuprins o anexă, contruită din chirpici, pe o suprafață de 10 mp și aprox. 1 tonă de plante furajere depozitate în interiorul acesteia. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de jocul copiilor ( cu vârstă mai mică de şase ani) cu focul.           

Potrivit statisticilor efectuate la nivel naţional, copiii au devenit, pe fondul lipsei de supraveghere, principalele victime ale incendiilor produse la locuinţe şi gospodării. Cu scopul de a preveni tragediile ca urmare a producerii de incendii, încă din anul 2012, a fost lansată la nivel naţional Campania de informare şi educare  preventivă „Flăcările omoară copii”, tocmai pentru ca părinţii să constientizeze faptul ca nu trebuie  să-si lase copiii nesupravegheaţi.          

Pentru ca neglijenţa părinţilor să nu cauzeze victime în rândul copiilor,    reamintim principalele reguli de prevenire a incendiilor: 

• Păstraţi chibriturile, brichetele şi alte surse de foc în locuri în care copiii nu au acces. 

• Inlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor. 

• Nu lăsaţi copiii singuri în casă cu sobe, plite, radiatoare şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune.

• Exemplul celor mari cu privire la folosirea focului în prezenţa copiilor contează mult în educarea lor. 

• O dată cu creşterea, copiii trebuie învăţaţi cum să utilizeze sursele de foc şi cum să se comporte în situaţii de pericol.

Citit 69 ori Ultima modificare Vineri, 08 Martie 2019 20:44