Sâmbătă, 16 Martie 2019 02:00

Nascut pentru performanta - Covaciu Iasmina Georgiana

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prima oară când am venit în sala de antrenament mi-a plăcut extraordinar de mult, deoarece era un sport nemaivăzut.  Asta s-a întâmplat acum 5 ani, la 12 ani, fără să cred că Judo mă va duce către performanță și că mă va trasnsforma în cea mai bună formă a mea.

 

Sportul nu este obligatoriu, ci este un drum pe care puțini copii îl aleg, de aceea sunt doar câțiva olimpici în țară.

Judo este un sport de apărare unde trebuie să fii implicat atât la antrenamente cât și la competiții. Cu o foarte mare ușurință se îmbină educația cu sportul, cred că nici sportul nu merge fără educație și nici invers, iar disciplina este un factor important în ambele cazuri. Judo a fost din prima zi și rămâne și în viitor singurul sport pe care îl îndrăgesc.  

Datorită faptului că eram și sunt foarte muncitoare, avansând la antrenamente, antrenorii m-au recrutat pentru competiții, desigur că mergeam împreună și cu alți colegi. Foarte important este să fii implicat prin atenția pe care o acorzi, să te antrenezi foarte mult, și să să fii convins că drumul spre competiție îți aduce și medalia. 

Când faci sport de performanță mai renunți din plăcerile copilăriei, spre exemplu: la jocurile dn fața blocului cu copii de aceeași vârstă sau poate la jocurile pe calculator. Iar de acest aspect îți dai seama abia dupa prima medalie câștigată, iei mult mai în serios sportul de performanță și te dedici trup și suflet, iar aceste jocuri ale copilăriei practic nu mai au importanță. 

Performanța începe cu campionatele naționale,  apoi campionate europene și competițiile campionatelor mondiale - sunt pași importanți de verificare sau intermediari, deoarece visul oricărui concurent este să câștige jocurile olimpice. Ultima medalie câștigată este cea  de argint la Cupa Europeană de la Zagreb din Croația, însă înaintea aceasteia prima medalie obținută a fost la Cupa Europeană în Cehia aici am obținut locul III, la Koper locul II și Gyor locul I.Motivația principală este reușita, apoi părinții (mama) ocupă un rol important deoarece ei sunt cei ce mă ajută să mă ridic când mai alunec. Perseverența și antrenamentul constant vor fi considerate  metode de succes pentru mine, însă cu răbdare sunt sigură că toate vin la timpul lor.

interviu realizat de Ștefania Ianăș - în exclusivitate pentru Cotidianul Datina

Citit 1507 ori Ultima modificare Vineri, 15 Martie 2019 21:33

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
924538

Autentificare