Imprimă această pagină
Joi, 31 Ianuarie 2019 19:43

Patru cazuri de gripă, niciun deces

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Direcția de Sănătate Publică a județului Mehedinți a confirmat existența unui număr de patru cazuri de gripă în județ. Medicii susțin că aceste cazuri sunt ținute sub observație și că nu prezintă un pericol iminent de extindere.Patru cazuri de gripă au fost confirmate, în urma analizelor de laborator, în județul Mehedinți. Anunțul a fost făcut la Ședința Colegiului Prefectural, de către directorul executiv al DSP Mehedinți, Miruna Constantin.

 „De asemenea, șefa DSP Mehedinți a mai precizat că sunt înregistrate zilnic între 20 și 23 de cazuri de infecții respiratorii, dar acestea sunt în limitele normale în această perioadă a anului.

„Avem patru cazuri confirmate în județ, sunt confirmate de laborator, în rest avem cam 20 – 23 de cazuri pe zi, de infecții respiratorii, sunt normale în această perioadă. Pe școli nu am avut probleme, un singur băiat de la Liceul Decebal, care a fost confirmat cu gripă , el a fost internat în data de 22 ianuarie, acum este acasă și e bine. Nu avem niciun deces din gripă și sperăm să trecem cu bine vârful de incidență care este, de obicei undeva la 15 februarie”, a declarat directorul executiv al DSP Mehedinți, Miruna Constantin.

Citit 2102 ori