Știri naționale

Ecaterina Andronescu susține că nu va mai exista manual unic. Ministrul Educației spune că în noua metodologie pentru elaborarea manualelor se va pune accentul pe calitate și abia apoi pe preț.
„E deja pe site-ul Ministerului Educaţiei noua metodologie pentru elaborarea manualelor în acest an. Se renunţă la ideea de manual unic. (…) În metodologie accentul l-am pus pe calitatea manualului, pe criteriile care vizează calitatea şi care ţin de conţinutul ştiinţific corect, de adaptarea la programă, respectarea programei, adaptarea la vârsta copilului. Pe toate aceste criterii de calitate un manual poate aduna 100 de puncte, intră în a fi selectat dacă obţine cel puţin 95 de puncte. Nu va mai fi un manual unic şi vor fi editurile care vor veni cu manuale. Vor fi făcute evaluări separate pe calitate şi apoi ne uităm la preţ. Primul considerent este cel legat de calitate, pentru că până la urmă calitatea manualului contează foarte mult pe masa elevului şi a profesorului. Manualul rămâne una dintre cele mai importante resurse educaţionale”, a declarat ministrul Educaţiei marţi seară la Realitatea TV.

1. Impozitele pe casă și teren Impozitele pe locuință și/sau teren sunt impozite locale și se plătesc la administrațiile financiare locale din fiecare localitate. Nivelul acestora variază, fiind stabilit de către primării.

.Potrivit legii, valoarea impozitului de calculează aplicând o cotă între 0,08% și 2% din valoarea clădirii. Cine plătește până pe 31 martie primește însă o reducere de până la 10%. Nivelul reducerii este stabilit de consiliile locale și variază de la o localitate la alta. Impozitele pe casă și pe teren se pot plăti în două tranșe, din care prima până la 31 martie, iar a doua până la 30 septembrie.

PACT pentru România somează Partidul Alianța Națională (PAN), anunțat public în cursul zilei de ieri, să-și modifice de urgență semnul cu care a fost înscris în registrul partidelor politice. Acest însemn reprezintă o stea practic identică cu sigla partidului PACT pentru România, așa cum se poate vedea în imaginile de mai jos. PACT este înscris ca partid încă din aprilie 2016, cu semnul permanent aferent.

Brazii de Crăciun din oraşul Galaţi se transformă în îngrăşământ pentru plante. Operaţiunea este derulată de societatea locală de salubrizare care adună brazii aruncaţi de gălăţeni la gunoi şi obţine tone de compost, îngrăşământul urmând să fie utilizat pe spaţiile verzi din oraş. În această perioadă a anului angajaţii societăţii locale de salubrizare adună brazii aruncaţi la containere de gălăţeni şi îi transformă în îngrăşământ bio, foarte bun pentru plante.

Rezultate LOTO. Duminică, 6 ianuarie 2019, au avut loc primele trageri loto din acest an.

La tragerile loto de luni, 31 decembrie 2018, Loteria Română a acordat peste 47.400 câştiguri în valoare totală de peste 3,9 milioane de lei. Extragerea LOTO 6 ianuarie 2019:Rezultate LOTO. Duminică, 6 ianuarie 2019, au avut loc primele trageri loto din acest an. La tragerile loto de luni, 31 decembrie 2018,

Loteria Română a acordat peste 47.400 câştiguri în valoare totală de peste 3,9 milioane de lei. Extragerea LOTO 6 ianuarie 2019:        Loto 6/49: 7, 45, 30, 17, 6, 26          Joker: 8, 20, 42, 38, 22 / 17                    Loto 5 din 40: 38, 29, 39, 18, 8, 2

lafoanele maxime ale ajutoarelor naţionale tranzitorii pentru 2019 în sectorul vegetal sunt de 105 milioane de euro, iar în sectorul zootehnic de 162 de milioane de euro, conform unui proiect de act normativ publicat de MADR.

Veniturile obţinute de agricultori din plante medicinale şi aromatice pe cel mult 2 hectare vor fi considerate neimpozabile, începând ci 1 ianuarie, potrivit unei legi care modifică Codul Fiscal şi care, la finele anului trecut, a fost promulgată de preşedintele României Klaus Iohannis.

Părinţii care lucrează în timpul vacanţei şcolare de iarnă, care se termină în 13 ianuarie, sunt nevoiţi să găsească fel de fel de soluţii pentru copii, mai ales pentru preşcolari. 

Aproape 70 de şoferi care circulau cu viteză pe autostrăzi şi 6 care au băut au fost depistaţi de poliţişti în perioada 27 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019. Cea mai mare viteză înregistrată a fost de 226 de kilometri la oră, pe Autostrada A3.

România a avut, dintre statele europene, cea mai mare creştere a ponderii cheltuielilor cu băuturile alcoolice în totalul cheltuielilor cetăţenilor, în perioada 2007 – 2017, de la 2,3% la 2,7%, urmată de Portugalia (de la 1,1% la 1,4%), informează Eurostat.
Ponderea cheltuielilor a scăzut semnificativ în Bulgaria, de la 3% la 1,7%, Lituania (de la 4,7% la 4%) şi Finlanda, de la 3,3% la 2,8%.

StartPrec12345678Mai departeSfârșit
Pagina 8 din 8