Vineri, 05 Aprilie 2019 03:00

Polițist din Tismana, în arestul IPJ Mehedinți pentru o noapte!

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un agent de poliție din Tismana a dormit pentru o noapte în arestul IPJ Mehedinți, instituție din fruntea căreia provine și actualul comandant al IPJ Gorj, Decebal Drăghiea. 

Nicolae Văcaru a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat, ieri, procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă cu propunere de arestare preventivă. Anchetatorii și-au însușit propunerea respectivă și l-au prezentat pe inculpat la instanță, magistrații dispunând în cursul zilei măsura controlului judiciar față de Văcaru pentru o perioadă de 60 de zile.

Măsura respectivă expiră pe 1 iunie și poate fi prelungită, ea nefiind una definitivă în momentul de față.Ancheta procurorilor din județul vecin îl vizează și pe Cătălin Enoiu, de loc din Godinești, dar, la fel ca și Văcaru, polițist la Baia de Aramă. Enoiu a fost și el plasat sub control judiciar, la fel ca și un al treilea agent cercetat în acest dosar, Marian Pasat, din Baia de Aramă. Aceștia sunt acuzați că nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu așa cum trebuia, acuzația de abuz în serviciu fiindu-i adusă și medicului radiolog Relu Iovan, director medical al spitalului din Baia de Aramă. Anchetatorii susțin că polițiștii erau îngăduitori cu șoferii pe care îi controlau în trafic sau care erau implicați în diverse evenimente rutiere și cărora ar fi trebuit să le fie suspendat permisul de conducere. Șoferii se alegeau doar cu un avertisment sau o amendă, iar când eliberau adeverințe pentru repararea unui autoturism avariat într-un accident erau schimbate datele cu privire la împrejurările în care se producea evenimentul respectiv. Anchetatorii nu au menționat dacă „îngăduința” respectivă era „stimulată” de șoferi în vreun fel, cercetările fiind deocamdată la început.    

gorjanul.ro

Citit 1490 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
924158

Autentificare