Imprimă această pagină
Vineri, 19 Aprilie 2019 03:00

România, pe locul 15 la înmatriculări de autoturisme noi din UE

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

România ocupă poziţia 15 în Uniunea Europeană (UE) la autoturismele noi înmatriculate, în primul trimestru al acestui an, cu 35.836 de unităţi, o creştere cu 25,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai bună evoluţie din UE, conform datelor furnizate miercuri de ACAROM.

Pe primele trei luni din acest an, în UE, au fost înmatriculate peste 4 milioane de autoturisme noi, o scădere cu 3,3%, comparativ cu o perioadă similară a anului trecut, a mai menţionat Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), citând datele European Automobile Manufactures Association (EAMA, Asociaţia Europeană a Producătorilor de Automobile).

În perioada ianuarie – martie 2019, doar piaţa din Germania a stagnat, ţinând cont că a înregistrat o creştere de doar 0,2%, în timp ce în Franţa, Marea Britanie, Italia şi Spania au scăzut cu 0,6%, 2,4%, 6,5% şi respectiv 6,9%.

Pe producători, grupul Volkswagen a avut cele mai multe autoturisme înmatriculate din Europa, cu 989.212 unităţi, o scădere de 2,4%, urmat de grupul PSA cu 689.423 de unităţi, o scădere de 1,2%, şi de grupul Renault, cu 420.353 de unităţi, o creştere cu 0,6% - din care Dacia: 145.582 de unităţi, o creştere de 12,6%, faţă de perioada ianuaria - martie 2018. Autoturismele marca Ford au reprezentat un număr de 262.502 unităţi noi înmatriculate, în scădere cu 10,3%, faţă de perioada similară a anului trecut.

Citit 1573 ori