Știri regionale

Denumită „Zero la Mie”, aplicaţia permite căreia utilizatorii care au băut să afle timpul estimativ în care pot ajunge din nou la 0‰ alcool în sânge. Aplicaţia este rodul parteneriatului dintre Ursus Breweries, Poliţia Română şi Clever Taxi şi a fost relansată la finalul anului trecut, potrivit promotor.ro.

Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara au descoperit 12 cetăţeni irakieni și sirieni, care intenţionau să iasă  ilegal din ţară, ascunși în remorca unui TIR, încărcat cu materiale de construcţii.

Automarfarul era condus de un cetăţean turc ce va fi cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.
În data de 07.01.2019, la ora 01.00, polițiști de frontieră din cadrul ITPF Timişoara au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în cadrul căreia au monitorizat un grup format din 12 persoane care, în localitatea Pişchia, a fost îmbarcat în compartimentul marfa al unui automarfar înmatriculat în Turcia. După ce mijlocul de transport s-a pus în mişcare spre municipiul Arad, polițiștii de frontieră au intervenit, au oprit camionul și l-au condus la sediul ITPF Timișoara. Astfel, în urma controlului specific, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiţi ascunşi, printre încărcătura mijlocului de transport, 12 de cetăţeni străini.Automarfarul era condus de un cetățean turc V. S., în vârstă de 47 ani și transporta conform documentelor de însoțire materiale de construcții, pe ruta Turcia – Germania, tranzit Romania. În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii  de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni irakieni și sirieni, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, toţi fiind solicitanți de azil în România.Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei, unde doreau sa-şi găsească locuri de muncă.Extinzând cercetările, la locul îmbarcării au mai fost descoperite alte patru persoane, cetățeni irakieni (2 bărbați, un minor și o femeie), de asemenea solicitanți de azil în România.  În prezent, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul ansamblului rutier şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţeni străini, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Anul acesta vor apărea primele case izolate termic cu lână, în prezent derulându-se procesul de agrementare a produsului, a declarat luni ministrul Agriculturii Petre Daea la Agro TV. 

„Nu machete, case pur şi simplu”, a subliniat Daea, care a adăugat că la Sighet, în Bacău, în Bistriţa şi în Vâlcea sunt agenţi economici care fac saltele de diferite mărimi, grosimi şi densităţi din lână pentru termoizolarea clădirilor.
În ultimii doi ani, spune ministrul, s-au făcut cercetări în institute specializate pentru folosirea lânii ca termoizolant. În zilele următoare vor avea loc întâlniri cu constructori de case de lemn din Germania şi Belgia pentru o potenţială colaborare în domeniu.

Auticon este o companie din domeniul tehnologic care angajează în mod exclusiv adulţi care suferă de autism.

Compania, cu sedii în Marea Britanie, Statele Unite, Franţa, Italia şi Elveţia, angajează experţi IT, oferindu-le instruire şi ajutoare pentru ajustarea la programul de lucru pentru a se asigura că angajaţii sunt fericiţii şi confortabili în fiecare zi.
Auticon este o companie care recunoaşte talentul incredibil şi gama largă de abilităţi al celor cu autism. De aceea s-a decis să schimbe modul în care sunt angajaţi aceşti oameni. Întreprinderea internaţională este în continuă dezvoltare şi are în plan expansiunea în Scoţia.

StartPrec12345678910Mai departeSfârșit
Pagina 10 din 10