Știri regionale

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește, în luna februarie 2019, o expoziție inedită de covoare oltenești realizate de Anca Dumitrescu la Măceșu de Jos, județul Dolj.

Ministerul Afacerilor Externe îi atenţionează pe românii care tranzitează sau vor să călătorească în Grecia că mai multe zone ale ţării se află, marţi, sub cod roşu şi portocaliu de furtuni puternice, vânt şi căderi de grindină.

Marți, 05 Februarie 2019 16:03

Accident de microbuz în Mehedinţi

Un microbuz cu 16 pasageri la bord a intrat într-un parapet de pe marginea DN 67, marţi dimineaţa, în zona localităţii Ciovârnăşani, comuna Siseşti, judeţul Mehedinţi. 11 dintre călători au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Consilierul local Ioan Săvoiu a propus un proiect prin care toate mașinile abandonate de mai mult de un an din municipiul Târgu Jiu, să fie vândute de administrația locală pentru a ajuta orașul. Acesta a întocmit un proiect de hotărâre în acest sens, care urmează să fie dezbătut de aleșii locali și cetățeni.

„Mirajul Oltului“, cel mai mare proiect turistic şi de agrement din judeţul Vâlcea a fost finalizat după mai bine de şase ani de la demararea lucrărilor şi după 11 ani de la aprobarea investiţiei, scrie Adevărul.Complexul, construit în staţiunea balneară Călimăneşti-Căciulata, cu o investiţie de 5 milioane euro, va fi inaugurat oficial în primăvara acestui an, cel târziu în luna mai, şi ar fi al doilea obiectiv turistic de acest tip din staţiune, după Cozia Aqua Park, o investiţie privată.

Este un zodiac care are la bază un ciclu de 12 ani, care la rândul său face parte dintr-un ciclu mai lung, de 60 de ani.Spre deosebire de zodiacul occidental, în astrologia chineză, zodiile sunt atribuite inițial în funcție de anul nașterii reprezentând aparența, sau felul în care persoana este percepută de cei din jur. De asemenea, în ciuda ideii preconcepute care circulă în civilizația vestică, personalitatea și norocul unei persoane sunt definite și în funcție de luna, ziua și ora nașterii.

Astfel, și acestora le sunt atribuite elemente ale zodiacului chinezesc.Horoscop chinezesc 2019, cu Mihai Voropchievici. Anul mistrețului de pământ este un an care implică un sentiment de abundență din toate punctele de vedere, a spus Mihai Voropchievici, sâmbătă seară, la Antena 3.Culorile norocoase pentru anul mistrețului de pământ sunt galben, gri, maro și auriu. Cifrele norocoase sunt 2, 5 și 8.Atuul anului este cinstea. Atenție! Porcului nu îi place să fi mințit. Mistrețul este ultimul animal din zodiacul chinezesc. Cele 12 animale ale zodiacului sunt în următoarea ordine: şobolan, bou, tigru, iepure, dragon, șarpe, cal, capră, maimuţă, cocoş, câine şi mistreț.La sfârșitul zilei de 4 februarie se încheie anul Câinelui de Pământ și începând cu data de 5 ianuarie începe anul Mistrețului.


Șobolanul comunică bine cu partenerul.

Boul an bun pentru a avea copii. Cei singuri își pot găsi sufletul pereche.

Tigrul are parte de dragoste sau de refugiu în muncă. Este la extreme, ei nu au cale de mijloc.

Iepurele are o relație stabilă în 2019, iar cei singuri găsesc dragostea în locuri noi. E un an în care trebuie să fie ponderat, are o sănătate bună dar are nevoie să consume totul natural.

Dragonul primește noi impulsuri, este fățarnic în 2019 și trebuie să se axeze pe carieră.

Șarpele are multă armonie în dragoste și pasiune. Trebuie să fie mai calm. În acest an are tendința să cumpere lucruri multe.

Calul are an de armonie, are parte de dragoste și înțelegere. Trebuie să fie atent cum se comportă cu rudele.Are un an bun și maimuța. Trebuie să lase tensiunile deoparte, e provocatoare și trebuie să abandoneze conflictele. În sănătate maimuța are multă energie.

Cocoșul este cuceritorul zodiacului. Are o viață sentimentală foarte plăcută.

Câinele nu trebuie să ia decizii majore în cuplu, iar la sănătate dă de bucluc în 2019.

Mistrețul are parte de situații favorabile în 2019. Trebuie să comunice mai mult, pentru a nu avea necazuri și să investească cu cap.


E panică în carierele miniere ale CEO, după ce, miercuri după-amiază, au sosit comunicările de la Tribunalul Gorj cu soluția instanței, din data de 16 ianuarie, prin care a fost constatată nelegalitatea grevei din minerit. Potrivit unor surse, secretariatele carierelor miniere au preluat miile de comunicări, care au fost cărate cu căruciorul, acestea urmând a fi predate minerilor participanți la protestul de la jumătatea acestei luni, în cursul zilei de joi, pe bază de semnătură. Aceleași surse afirmă că minerii sunt îngroziți la gândul că administrația va fi nevoită să se îndrepte împotriva lor pentru recuperarea prejudiciului din zilele nelucrate, în cazul în care organismele statului vor constata că protestul lor a cauzat pagube financiare CEO și sunt convinși că li se va pune în spate și lipsa de cărbune necesar funcționării termocentralelor companiei.

Începând din data de 29 ianuarie, pe perioada cu aflux de viroze şi alte infecţii respiratorii, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu se mai operează doar urgenţele.


Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Sânandrei, judeţul Timiş, este acuzat de omor, după ce, joi dimineaţa, ar fi tăiat o uşă cu drujba, apoi ar fi atacat victima în zona capului. Poliţiştii sunt la faţa locului şi fac cercetări.


Poliţiştii fac şase percheziţii, joi dimineaţa, în Bucureşti şi în Argeş la persoane bănuite de evaziune fiscală, după ce ar fi cumpărat 300 de maşini din spaţiul intracomunitar,apoi le-ar fi vândut în România, fără înregistrarea în contabilitate. Prejudiciul cauzat statului depăşeşte 5 milioane lei.