Imprimă această pagină
Joi, 07 Martie 2019 02:00

Hrană caldă pentru copii, în Caracal

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Asociația GAL „Inima Romanaţiului”, fondată la inițiativa și cu sprijinul Primăriei Caracal, a demarat implementarea unui proiect important cu finanțare nerambursabilă de 7 milioane de euro, printr-un program integrat, multi-fond Programul Operaţional Regional (POR) – Programul Operaţional Capital Uman (POCU).

Beneficiarii și instituțiile agrenate au prezentat stadiul de implementare al proiectului, marţi, în cadrul unei şedinţe.
Potrivit viceprimarului municipiului Caracal, Octavian Stănescu, marele proiect va cuprinde crearea de locuri de muncă în intreprinderi de economie socială și subvenții pentru angajatorii locali, stagii de ucenicie și calificare, măsuri pentru reducerea abandonului școlar în principal pentru copiii Liceului Tehnologic „Constantin Filipescu” si Colegiul National „Ioniță Asan” (hrană caldă pentru programul „școală după școală”, rechizite și tabere școlare, vouchere pentru transport școlar, locuri de joacă și modernizare terenuri de sport, parteneriate părinți – cadre didactice – mediatori școlari și sanitari), asfaltarea străzilor de pământ în zona Fânărie, clarificarea și întocmirea gratuită a documentelor de proprietate și cadastru, igienizare și salubritate în blocurile ghetou din strada Carpați, măsuri pentru reducerea infracționalității și violenței domestice, s.a.
Valoarea proiectului este de şapte milioane de euro.

Citit 1572 ori