Slatina

Vineri, 17 Mai 2019 00:00

Poliția Slatina - dotări inedite

Poliția Slatina este prima poliție din țară dotată cu un defibrilator. Asta după ce mai mulți polițiști, în frunte cu comandantul lor, au luat lecții de prim ajutor și au învățat cum se folosește aparatul care salvează vieți.

Defibrilatorul a fost achiziționat după implicarea mai multor oameni ai legii și a organizației sindicale Prolex – totul în urma unui proiect demarat de un simplu polițist care și-a pus în gând să învețe cât mai mulți oameni să folosească primul ajutor de bază în diverse situații critice și care, în prezent, ține un asemenea curs în Slatina, la Biblioteca Județeană, care i-a pus la dispoziție un spațiu.

Consilierii locali ai Slatinei au aprobat, recent, Programul anual propriu pentru acordarea de finanţări nerambursabile alocate de la bugetul local pentru anul 2019.

Finanțările se acordă pentru activităţi nonprofit de interes local. Beneficiarii direcţi sunt persoane fizice sau juridice fără scop patrimonial, asociaţii sau fundaţii constituite conform legii sau culte religioase recunoscute conform legii, care realizează obiective de interes public în domeniile cultural, social, sportiv, culte religioase, învăţământ, sănătate,
mediu etc.

Autorităţile din Slatina se preocupă de reabilitarea blocurilor din oraş. Vorbim despre reabilitare termică. Anul acesta se vor face lucrări la 58 de blocuri, după ce în ultimii trei ani au fost reabilitate 103.
În oraş mai sunt 248 de blocuri care ar trebui anvelopate, iar autorităţile pregătesc documentaţia în acest sens.

Cea de-a doua ediţie a evenimentului dedicat iubitorilor de mișcare, Crosul Primăverii Slatina-5k, organizat de Primăria municipiului Slatina, s-a bucurat de un real succes. Pe lângă slătineni, la start s-au aflat craioveni, bucureșteni, braşoveni dar și alți pasionați de mișcare din împrejurimi. Traseul a cărui distanță a avut cinci kilometri a fost câștigat de sportivul de performanţă Marius Buşcă, vicecampion naţional la semimaraton. Prima care a trecut linia de sosire, la feminin, a fost participanta la ediţia de anul trecut, Ionela Puia, care practică atletismul.

Un sistem inteligent de semaforizare ar urma să fie instalat, pe drumul naţional DN 65, în oraşul Balş.

Potrivit unui răspuns al Ministerului Transporturilor la o interpelare a senatorului de Olt Siminica Mirea, instalarea unui sistem de semaforizare inteligent în oraşul Balş va fi gata în luna august.

„În vederea fluidizării traficului rutier și sporirea siguranţei rutiere, DRDP Craiova are în derulare un contract de lucrări pentru execuţia unui sistem inteligent de semaforizare la intersecțiile și trecerile de pietoni de pe DN 65, pe raza localității Balș, contract la care a fost emis ordinul de începere a lucrărilor în data de 20 noiembrie 2018. Lucrările la sistemul de semaforizare de pe DN 65, pe raza orașului Balș sunt în desfăşurare și au ca termen estimat de finalizare luna august 2019. Vă mulțumim pentru interesul exprimat și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a răspunde solicitărilor dumneavoastră”, se arată în răspunsul oferit senatorului Siminica Mirea, de către Ministerul Transporturilor.

Dan Stana, membru ALDE, este noul director al Direcției de Resurse Umane la Spitalul Județean de Urgențe Slatina, el promovând concursul organizat pentru ocuparea postului.

Dan Stana a fost singurul candidat pe post, el obținând 97 de puncte în urma interviului susținut marți, 7 mai.
Dan Stana a deținut mai multe funcții în trecut. El a fost șef de serviciu și director la CFR Călători Craiova, precum și director al CFR Marfă, Sucursala Banat-Oltenia, pentru o scurtă perioadă de timp.
țio
El a devenit membru al ALDE în 2017, după ce a demisionat din PNL, partid din partea căruia a candidat, în 2016, la funcția de primar al orașului Piatra Olt.

Centrul de Formare şi Perfecţionare a Poliţiştilor “Nicolae Golescu” Slatina marchează 45 de a ni de existență. În perioada 6-10 mai sunt desfășurate o serie de activități, competiții sportive și expoziții.

La diversele competiții sportive au participat lucrătorii Centrului, pensionari și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Olt.

De asemenea, unitatea a organizat și Cupa Presei la tir sportiv, la care au participat reprezentanții mass-media locale, acestora fiindu-le acordate diplome de merit.

În cadrul unei expoziții foto-documentare este prezentată, în aceste zile, o retrospectivă a centrului care acoperă perioada 1974-2019.

A fost organizată și Ziua Porților Deschise, la care au participat elevii școlilor și liceelor din municipiul Slatina. Aceștia au vizitat sălile de curs și spațiile unității, dar au putut admira și autospecialele de intervenție, precum și tehnica din dotarea Poliției Române, se arată într-un comunicat dat de oltalert.ro.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a scos la concurs noi posturi de asistent, de data aceasta pentru Radiologie și pentru farmacia spitalului.
Este vorba despre trei posturi vacante la Laboratorul radiologie și imagistică medicală, două de asistent medical debutant, specialitatea radiologie-imagistică medicală, cu nivel de studii postliceale, și de un post de asistent medical principal, specialitatea radiologie-imagistică medicală, tot cu studii postliceale.

Recent a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 79/2019 privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului românesc care prevede o nouă zi de sărbătoare naţională, respectiv prima duminică a lunii octombrie.

Alături de doctora Mischie (care va fi judecată pentru două acte materiale de luare de mită), au mai fost trimiși în judecată Constantin Ilie, fost infirmier la Pshihiatrie (acuzat de trafic de influență și de instigare la dare de mită în formă continuată), concubina acestuia, Florina Vlaicu (complicitate la trafic de influenţă în formă continuată și dare de mită), o consilieră de la Direcția Generală de Asistență Socială și Direcția Copilului Olt, Marilena Jianu (trafic de influență) și Marin Pistolea (cumpărare de influență).

Pagina 1 din 2