Marți, 07 Mai 2019 03:00

Teodorovici: Guvernul pregăteşte, în mai, măsuri pentru mediul de afaceri, inclusiv amnistia fiscală

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Doamna premier şi cu toţii din Guvern vom prezenta un pachet pentru mediul de afaceri, unde este şi această măsură pentru companiile cu capital privat şi de stat”, a spus ministrul.

 Anterior, ministrul Finanţelor anunţa că amnistia fiscală ar da o şansă în plus companiilor private.

„Restructurarea aceasta financiară este o măsură pe care o avem în atenţie la Guvern. Eu îmi doresc foarte mult ca în luna mai să venim cu un pachet de măsuri pentru mediul privat, pachet care să cuprindă printre altele şi această măsură de restructurare financiară (…). Pe noi ne interesează să dăm o şansă în principal marilor companii publice, pentru că acestea, în anii care urmează, nu vor mai putea fi susţinute de către stat pe diverse căi. Comisia Europeană spune foarte clar că este ajutor de stat ilegal şi trebuie să îl recuperezi.

Există riscul ca peste un an, doi, cinci aceste companii să poată fi închise şi atunci, dacă suntem un Guvern responsabil, trebuie să acţionăm în acest fel şi anume: luăm o companie de stat şi ştergem penalităţile, dobânzile dar rămâne principalul pentru a nu avea probleme cu Uniunea Europeană”, a declarat de curând Teodorovici.

Citit 9614 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
906205

Autentificare