Prima pagină

Prima pagină (1287)

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat luni că, în şedinţa coaliţiei guvernamentale, s-au discutat liniile mari ale construcţiei bugetare pentru acest an.

Ministerul Mediului a modificat și completat Ghidul de finanțare al Programului Casa Verde. Astfel au fost mărită perioada în care pot fi montate sistemele și a permis alegerea unor panouri fotovoltaice mai performante. Suma decontată de stat rămâne aceeași însă, adică cel mult 20.000 de lei.

Anul școlar 2021-2022 va începe cel mai probabil pe 13 septembrie 2021, cu derulare cu prezență fizică la clase, iar primul semestru se va încheia înainte de vacanța de Crăciun, la fel cum a fost în anul școlar 2019-2020. 

Premieră absolută pentru toți șoferii. Își vor putea cumpăra asigurarea RCA direct de la stat. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pregătește o nouă mutare majoră, menită să echilibreze piața RCA, după ce a lansat obligativitatea decontării directe, cea mai importantă schimbare pentru șoferi cel puțin din ultimul deceniu. 

Vestea momentului pentru toți pensionarii din România. Raluca Turcan a anunțat când vor fi majorate pensiile. Despre ce procente este vorba și când vor putea încasa pensionarii sumele crescute? Vești bune pentru pensionari. Cresc pensiile în următoarea perioadă. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Muncii, Raluca Turcan. Aceasta a precizat că își dorește indexarea pensiilor în luna septembrie a acestui an și de asemenea a subliniat faptul că ”ministrul Muncii cere mai mult”.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a făcut câteva precizări în ceea ce privește redeschiderea școlilor din 8 februarie și ce reguli trebuie respectate în unitățile de învățământ. Acesta a precizat că acest ordin va apărea în scurt timp și nu se va face rabat de la obligativitatea acestei măsuri. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat marţi că în cazul în care doi elevi din aceeaşi clasă vor fi confirmaţi cu noul coronavirus, activitatea acelei clase va fi suspendată.

Tot ce se știa despre tulpina sud-africană s-a dat peste cap. Este informația momentului legată de noul COVID. 

Statul a venit cu o facilitate pentru angajatorii care vor să-și ajute angajații. Astfel, patronii pot oferi o sumă maximă de 1.500 lei pe lună salariaţilor, pentru acoperirea costurilor cu unităţile de educaţie timpurie în care sunt înscrişi unul sau mai mulţi copii. Sumele oferite vor putea fi deduse de către firme din impozitul pe profit. 

Când vine vorba de pensii 2021, apar tot mai multe modificări la Legea Pensiilor. În urma unei sesizări a Președintelui Iohannis la Curtea Constituțională, s-a decis un nou termen pentru angajații din sistemul judiciar. Cu alte cuvinte, avocații vor putea ieși mai devreme la pensie, termenul nou fiind cu 15 ani mai devreme.

Pensia de stat ar fi de aproximativ 32% din ultimul salariu daca nu ar exista pensiile private, este de parere Cristian Popa, membru al boardului CFA Romania.

Ministrul Educaţiei vine cu noi vești pentru elevi. Acesta a explicat luni cum se va face revenirea la şcoală dacă în 8 februarie are loc redeschiderea şcolilor. Potrivit acestuia, există trei scenarii în funcţie de care se va face organizarea cursurilor.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, se declară ”uşor nemulţumit” că noul ordin al ANRE referitor la trecerea consumatorilor în serviciul universal lasă la latitudinea furnizorilor oferirea de reduceri. ”Este adevărat că toţi cei 4 furnizori au declarat public că vor face acest discount, dar eu vreau să văd că acest lucru se întâmplă”, afirmă ministrul.

Silvia Dinică, senator și vicepreședinte USR București, membru în Biroul Național, a transmis, pe Facebook, un mesaj cu privire la vaccinurile anti-COVID-19 disponibile în România, explicând ce conțin acestea de fapt. 

Vineri, 22 Ianuarie 2021 08:33

Vești bune pentru pensionarii din România

Guvernul urmează să stabilează joi cu cât vor crește pensiile acestora. Mai exact, se pare că va avea loc o ședință de urgență, unde miniștrii Muncii și Finanțelor vor avea o discuție privind majorarea pensiilor de la 1 septembrie. Odată cu finalizarea ședinței, pensionarii vor afla câți bani vor primi în plus la pensie.

Ministrul Muncii a explicat exact care este mecanismul care stă la baza recalculării pensiilor, dar și care este motivul pentru care nu se poate. 

Raluca Turcan a explicat cum stă treaba cu recalcularea pensiilor într-o apariție televizată de săptămâna trecută, însă informația a trecut, cumva, neobservată, din cauza faptului că atenția s-a îndreptat către decizia CCR legată de majorarea pensiilor cu 40%. 

A trecut aproape un an de când masca de protecție a devenit obligatorie, mai întâi în spațiile închise, după care, la izbucnirea cazurilor de coronavirus, și în spațiile deschise! 

Miercuri, 20 Ianuarie 2021 11:47

S-a aflat când scăpăm de restricţii

Preşedintele Klaus Iohannis face anunţul momentului! Toţi românii trebuie să ştie aceste lucruri. S-a aflat când scăpăm de restricţii şi ce trebuie să facem pentru a putea stopa pandemia şi efectele ei dezastruoase. Şeful statului, Klaus Iohannis, aflat în vizită la centrul de vaccinare de la Romexpo, Iohannis a făcut un anunţ pentru toţi românii.

Marți, 19 Ianuarie 2021 08:10

Se redeschid școlile în România!

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii a făcut anunțul momentului pentru elevi, profesori și părinți! Conform informațiilor transmise duminică, 17 ianuarie, este vorba despre redeschiderea școlilor în România. Andreea Moldovan, secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății, a explicat faptul că redeschiderea școlilor este dorită de către toată lumea.

Vineri, 15 Ianuarie 2021 19:06

Pastila de cultură

Incepând din acest an, Muzeul Regiunii Porților de Fier demarează proiectul cultural “Pastila de cultură”, care se va înșirui episodic - lunar. Scopul acestui demers este acela de a promova cultura, arta, muzica și efortul academic. 

Astfel, în fiecare lună, în cadrul acestui proiect, vor fi prezentate personalități de marcă ale culturii mehedințene, care au contribuit, în timp, la dezvoltarea noastră spirituală, la promovarea patrimoniului și a evenimentelor culturale. 

De asemenea, pentru a veni în principal în sprijinul tinerei generații, vom aborda si alte subiecte culturale, la propunerile acestora. Materialele video vor fi postate pe pagina de facebook a Muzeului Regiunii Porților de Fier.

Vineri, 15 Ianuarie 2021 00:00

GUVERN: Salariul minim indexat cu 70 de lei

Salariul minim va fi indexat miercuri, în şedinţa de Guvern, cu 3,1%, iar pensiile vor fi majorate în acest an cel puţin cu rata inflaţiei, a afirmat, marţi seara, ministrul Muncii, Raluca Turcan, la Digi 24. 

Noul ministru al Muncii, Raluca Turcan, vine cu o dezvăluire absolut șocantă. Un fost angajat din sistemul juridic încasează o pensie lunară de 78.634 de lei. Totul se întâmplă în condițiile în care această persoană ar fi trebuit să încaseze o pensie de doar 5.205 lei, dacă ar fi fost vorba să primească pensia pe sistemul de contributivitate.

Distribuţie Oltenia informează: cea mai mare parte a incidentelor provocate de condițiile meteo deosebite în judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea au fost remediate. Echipele operatorului rămân în continuare în teren pentru remedierea tuturor deficiențelor electrice

Elevii și profesorii ar putea fi chemați la școală și sâmbăta, a declarat ministrului educației, Sorin Cîmpeanu, la Europa FM. Acesta susține că toate unitățile de învățământ din țară vor avea nevoie de activități remediale, după perioada în care orele s-au desfășurat exclusiv online. Ministrul spune că aceste cursuri suplimentare vor fi făcute în afara orelor din semestrul al II-lea și, prin urmare, atât elevii, cât și dacălii vor fi nevoiți să petreacă mai multe ore la școală pentru recuperare.

În urma scandalul facturilor la energie mai mari cu 25% pentru consumatorii care nu vor avea timp să aleagă o ofertă de pe piața concurențială și vor rămâne la tarifele de pe piața universală, oficialii Autorității Naționale pentru Reglementare în domeniul energiei și cei ai Consiliului Concurenței caută acum soluții și lucrează la un ordin care să vină în sprijinul celor peste 6 milioane de consumatori, potrivit Antena 3.