Imprimă această pagină
Sâmbătă, 30 Martie 2019 02:00

Tulburarea de personalitate BORDERLINE

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Continui seria prezentării tulburărilor de personalitate, întâlnite cel mai des în viața de zi cu zi și în practica psihoterapiei.Deși trăim experiențe similare in viață, personalitatea este cea care face diferența în modul de a gândi și acționa. Tulburările de personalitate nu sunt catalogate ca fiind boli în sine, pentru că nu au un debut clar și nici tratament. Acestea sunt modele cognitive, emoționale și de relaționare, perturbate și nonfuncționale, care nu permit persoanei în cauză o funcționare normală în viața de zi cu zi.Tulburarea de personalitate face ca persoana în cauza să aibă dificultăți în a percepe situațiile și în a relaționa cu alte persoane. 

Apar limitări în ceea ce privește activitatea profesională și socială.

Tulburarea de personalitate BORDERLINE face parte din grupa B de tulburări (dramatic, emotional și imprevizibil) și se manifestă printr-o instabilitate a relaţiilor interpersonale, fluctuaţii la nivelul imaginii de sine şi stări afective cu caracter impulsiv (cheltuieli abuzive, joc patologic, abuz de substanţa, relaţii sexuale dezorganizate, mâncat compulsiv, șofat periculos), ce apar în perioada adultă şi sunt prezente într-o varietate de interacţiuni sociale.

Nu tolerează să fie singure, iar relaţiile cu alţii sunt adeseori tumultoaseTulburarea de personalitate borderline a fost numită de-a lungul timpului sindromul de graniţă (se află între psihoză şi normalitate psihică).

CARACTERISTICI principale:

- sunt impulsivi, se înfurie cu ușurință

- depun mari eforturi în relații si consumă multă energie pentru a nu fi abandonați- prezintă furie împotriva celorlalți, dar și a lor

- relațiile amoroase sunt intense și instabile

- se tem mereu că persoana iubită se va despărți de ei și au nevoie de asigurări continue din partea acesteia

- au o imagine de sine instabilă, tulburări de identitate

- sunt manipulativi

- își schimbă frecvent valorile, preferințele și scopurile în viață

- nu sunt constanți și le este greu să își ducă la îndeplinire obiectivele deoarece au tendința de a se autosabota

- trec rapid de la o stare emoțională la alta- văd lumea „în alb și negru”

– lucrurile sunt fie toate bune, fie toate rele

- au des accese de furie, după care se simt vinovați- au o dispoziție fluctuantă, sunt dominate de emoții intense și greu de controlat-

de aceea, deseori apelează la amenințări, comportamente de auto-mutilare sau chiar suicid, pentru a face față acestor dureri emoționale

Cauze - studiile au arătat că această tulburare are, în primul rând, cauze psihologice legate de traume majore apărute în copilărie: abuzuri verbale, fizice, neglijenţă, abandon, abuz sexual, conflicte violente şi pierderea prematură a unui părinte.Psihoterapia este întodeauna tratamentul principal. Aceasta se poate face individual sau implicând și familia.

Persoanele cu tulburare borderline nu pot suporta să țină în ele nicio emoție inconfortabilă. Se simt obligate să acționeze, s-o exprime. Acesta poate fi unul dintre lucrurile pe care la terapie învață să le gestioneze. Învață cum să suporte emoțiile negative fără să le manifeste în comportament. Sunt învățați să aleagă și calea de mijloc, nu doar extremele. 

Trebuie să ținem cont de faptul că aceste tulburări reprezintă caracteristici EXTREME de personalitate și care persistă de-a lungul întregii vieți.

Faptul că uneori am avut, izolat, comportamente din cele descrise mai sus, nu înseamnă că există o tulburare a personalității.

Pentru mai multe informații accesați
:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; facebook: Psihologie si Psihoterapie Cristina Selea

Citit 1200 ori Ultima modificare Vineri, 05 Aprilie 2019 21:48