Imprimă această pagină
Joi, 31 Decembrie 2020 10:23

Premierul Cîțu: Salariile bugetarilor nu cresc în 2021, dar va fi majorat salariul minim

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prim-ministrul Florin Cîțu a declarat luni, la finalul ședinței de guvern, că salariile în sistemul bugetar nu vor crește deocamdată, dar a precizat că va fi majorat salariul minim cu 3,1%. De asemenea, șeful guvernului a subliniat că ratele la bănci vor putea fi amânate pe o perioadă de nouă luni, cu posibilitatea de prelungire pentru anumite categorii și că va fi aprobată o schemă de sprijin pentru sistemul HORECA.

Premierul a spus că bugetul va fi construit pe un deficit de 7% din PIB pentru 2021.
Deficit bugetar de 7% din PIB pentru 2021
Politica fiscală rămâne stimulativă în prima parte a anului 2021
Am avut discuții despre amânarea ratelor la bănci. Există o decizie a Autorității europene bancare, că se pot amâna 9 luni, dar am găsit o soluție prin care vom putea prelungi pentru anumite categorii perioada. Detaliile le vom prezenta în zilele următoare
Se prelungesc măsurile active până la 31 iunie 2021: decontarea unor părți din salariul celor reveniți din șomaj tehnic, IMM Invest, Agro IMM Invest – o măsură așteptată de sectorul agricol, cu garanții de 1 milion de lei
Se va aproba o schemă de sprijin pentru Horeca
Continuă voucherele de vacanță în 2021
Cei din sectorul Horeca vor fi scutiți de impozitul specific până în martie 2021
Angajații bugetari: nu vor fi tăiate salariile. Analizăm dacă legea salarizării e eficientă, au apărut tot felul de anomalii și excepții, vom face o analiză amplă. Până atunci, veniturile angajaților din sectorul public central și local se mențin la nivelul decembrie 2020 până când vom avea o analiză a excepțiilor de la lege, așa cum a fost ea modificată și aplicată. greșit, spun eu, în ultimul an

Citit 3591 ori