Vineri, 22 Martie 2019 02:00

Alimente care accelerează procesul de îmbătrânire: cu ce să le înlocuieşti

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Înlocuieşte zahărul cu miere sau fructe

Zahărul este cel mai mare duşman al nostru, atât din punct de vedere al sănătăţii, cât şi a aspectului pielii. De multe ori auzim că prezenţa zahărului provoacă aspecte neplăcute asupra pielii, precum acnee şi deteriorarea producţiei de colagen. Atunci când nivelul de zahăr din corp este ridicat este simulat procesul de îmbătrânire. Mai mult, prezenţa soarelui chiar poate accelera acest proces. Aşa că, decât să mănânci o îngheţată pe plajă, mai bine consumi un fruct proaspăt. Sau, de ce nu, dacă pofta de dulce este mult prea mare, poţi opta pentru ciocolată neagră sau afine, care ajută la prevenirea pierderii de colagen.

Înlocuieşte margarina cu uleiul de măsline sau avocado

Studii mai vechi arată că persoanele care nu consumă margarină sau unt nu se confruntă cu atât de mutle probleme ale pielii sau riduri spre deosebire de cei care introduc aceste alimente în dietă. Oamenii de ştiinţă susţin că margarina este mai periculoasă chiar şi decât cantităţile moderate de unt, fiind bogată în uleiuri hidrogenate. Aceşti acizi graşi trans fac ca pielea să fie mai vulnerabilă la radiaţiile ultraviolete, ceea ce duce la afectarea colegenului şi elasticităţii. Înlocuieşte untul, margarina cu ulei de măsline sau avocado, care sunt două produse bogate în antioxidanţi anti-aging.

Consumă produse organice, nu procesate (carne, în special)

Hot dogi, pepperoni, bacon, cârnaţi, toate acestea sunt exemple ale alimentelor procesate care pot afecta aspectul pielii, deoarece sunt bogate în sodiu, grăsimi saturate şi sulfiţi care duc la deshidratarea pielii şi scăderea producţiei de colagen din cauza apariţiei inflamaţiilor. Înlocuieşte carnea procesată cu ouăle sau fasolea sau optează pentru carnea de pui şi curcan, alimente bogate în proteine şi aminoacizi esenţiali procesului natural de formare a colagenului.

Citit 1287 ori Ultima modificare Marți, 26 Martie 2019 17:16

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
905300

Autentificare