Prima pagină

Prima pagină (1045)

Autorităţile anunţă, miercuri, că peste 387.000 de cărţi de identitate expirate sunt în circulaţie în acest moment, iar valabilitatea lor va înceta în 7 iunie. În acest interval, deţinătorii lor trebuie să se prezinte pentru preschimbare. 

Este vorba despre un proiect major, anunţat marţi, 8 martie, de către ministrul Familiei şi Tineretului, Gabriela Firea, şi care va fi finanţat din banii pe care România îi primeşte prin PNRR.

“Investim 50 de milioane de euro pentru copiii aflați în situații de risc.

Deputații au adoptat azi un proiect de lege ce-i vizează pe pensionari, mai exact despre decizia de pensionare a angajatului. Proiectul de lege vine să completeze art.106 din Legea nr.263/2010 cu un nou alineat și prevede o obligație pentru casele teritoriale de pensii.

Sănătatea-i pe #primulloc este apelul adresat femeilor din comunitate, într-o inițiativă marca CEZ și Fundația Renașterea 

În perioada 08 martie – 08 aprilie 2022, femeile din comuna Daneți, județul Dolj, vor beneficia de 500 de teste gratuite Babeș – Papanicolau în cadrul unei unități de diagnostic mobil, datorită unei campanii pe care CEZ a desfășurat-o împreună cu partenerele de afaceri. Programările pentru testare pot fi efectuate la numărul de telefon 0756 713 652. 

În desfășurarea webminarului susținut de Asociația Consultanților de Management din România de luni după-amiaza s-a discutat despre prioritățile pe care trebuie să le aibă în vedere cei mai mulți dintre antreprenorii debutanți. Se pune accentul pe digitalizare. 

Dacă pe perioada stării de alertă valabilitatea documentelor s-a prelungit in cazul in care au expirat, dupa ridicarea starii de alerta acestea mai raman valabile inca 90 de zile, astfel ca romanii cu documente expirate trebuie sa mearga sa le innoiasca.

Temperaturile vor fi mai mici decât cele normale în următoarele două săptămâni, iar apoi se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, se arată în prognoza pe patru săptămâni, publicată vineri de Administrația Națională de Meteorologie. 

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri un proiect de lege care reglementează modul în care persoanele fizice pot desfășura activități casnice și pot beneficia de remunerarea, exclusiv în tichete de activități casnice, a activităților desfășurate. 

Baza de calcul pentru indemnizaţia de şomaj se majorează, de la 1 martie, cu 5,1%, până la valoarea de 394 de lei, în timp ce subvenţia acordată angajatorilor de inserţie pentru încadrarea tinerilor cu risc de marginalizare socială cu care s-au încheiat contracte de solidaritate creşte de la maximum 2.000 lei la cel mult 2.102 lei, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), transmis marţi AGERPRES.

Rusia nu este mulțumită de răspunsul comun al celor 27 de state membre ale Uniunii Europene în privința principiului indivizibilităţii securităţii europene și dorește răspunsuri individuale. Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat joi că ţara sa nu este mulţumită de un răspuns colectiv al Uniunii Europene asupra interpretării principiului indivizibilităţii securităţii europene şi doreşte răspunsuri individuale din partea ţărilor membre, după ce şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a anunţat că a transmis o scrisoare Moscovei în numele celor 27 de state membre ale blocului comunitar, relatează Agerpres.

Miercuri, 02 Martie 2022 02:27

Senatorii au aprobat desființarea SIIJ

În urmă cu o săptămână, proiectul a fost aprobat și de Camera Deputaților. „Aduce normalitate în sistemul judiciar”, spunea deputatul PNL Cristina Trăilă. USR anunță că va ataca legea la CCR.

Începând cu 1 martie, NU mai trebuie să purtăm mască de protecție în aer liber. De altfel, tot marți vor fi eliminate și alte restricții sanitare. Conform informațiilor transmise de surse pentru Antena 1, începând cu 1 martie, Guvernul României va aproba diverse măsuri de relaxare.

Distribuție Oltenia continuă investițiile în rețea, pe fonduri europene: 76 milioane de lei pentru o rețea inteligentă de distribuție

Ministrul Muncii a făcut un anunț important în cursul zilei de vineri. Oficialul a venit și cu un apel pentru reprezentanții mediului de afaceri în privința salarizării angajaților lor.

Autoritățile din România ar putea renunța la anumite restricții importante în doar două săptămâni, astfel încât oamenii să aibă parte de o perioadă a sărbătorilor pascale mult mai relaxată. De exemplu, masca de protecție ar putea să nu mai fie obligatorie în exterior și în spațiile închise. 

Viceprim-ministrul Kelemen Hunor a declarat miercuri la B1TV că Guvernul intenţionează să ridice "foarte multe restricţii" în perioada următoare, însă subliniază că starea de alertă va fi, cel mai probabil, prelungită din nou.

Vești bune pentru angajații din România: Valoarea tichetelor de masă ar putea crește începând cu luna aprilie

Joi, 24 Februarie 2022 10:37

Veste bună pentru consumatorii casnici!

OUG privind compensarea facturilor la gaze și energie electrică a fost adoptată în Senat, cu 101 voturi “pentru”. Ordonanța de Urgență a Guvernului cu privire la stabilirea unei scheme de compensare a facturilor la gaze și energie electrică a fost adoptată în Senat, după ce a primit 101 voturi “pentru”, 24 de abțineri și un vot “împotrivă”.

Alocațiile copiilor şi indemnizaţiile pentru creşterea copilului ar putea să se mărească de la 1 martie 2022. Legea 263/2010 prevede indexarea anuală a ISR cu 100% din rata inflaţiei, ca indicator ce reflectă creşterea anuală medie a preţurilor. 

Una dintre măsurile care vor intra în vigoare de săptămâna viitoare prevede sancționarea comportamentului agresiv în trafic. 

Episodul 2 cu #energiepentrubine: în 2021, CEZ a investit peste 226 000 lei în proiecte de sănătate și wellbeing pentru comunitate 

Avalanşa de scumpiri care a afectat întreaga Românie, în ultima perioadă, ar putea să fie stopată. Guvernul lucrează intens la soluţii, fie că este vorba despre unele pe termen scurt sau altele care vor acoperi şi anii următori, dă asigurări Marcel Ciolacu, preşedintele PSD. 

Valoarea totală a Programului Naţional Apicol (PNA) 2020-2022 va creşte la 169,62 milioane de lei, de la 168,63 milioane lei, contribuţia Uniunii Europene la acest program derulat în România fiind de 84,81 milioane de lei, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Fondurile totale alocate pentru anul 2022 se ridică la aproape 60,2 milioane de lei, potrivit Agerpres. 

Odată cu sfârșitul iernii, agricultorii încep să își pregătească terenurile pentru o nouă recoltă, iar una din metodele folosite este arderea vegetației uscate. Este esențial ca acest procedeu să se efectueze în urma obținerii permisului de lucru cu focul și respectând câteva reguli pentru a evita accidentele. 

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, o lege extrem de importantă. Potrivit acesteia, persoanele care îngrijesc bolnavi de cancer în vârstă de peste 18 ani vor beneficia de concediu și indemnizație.