Miercuri, 04 August 2021 12:00

Anul școlar 2021-2022

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Anul şcolar 2021-2022 începe pe 13 septembrie 2021 pentru elevi şi se încheie pe 11 iunie 2021, are 34 de săptămâni, potrivit Ordinului de ministru nr. 3.243 din 5 februarie 2021. Este împărţit în două semestre şi trei vacanţe, din care două pentru toţi elevii, plus o vacanţă pentru elevii din ciclul primar şi copiii de la grădiniţă, fiind unul dintre cei mai scurți ani școlar din istoria recentă. Pentru a putea fi la îndemână şi mai util, Edupedu.ro a pus într-o formă simplă calendarul anului şcolar 2021-2022, astfel încât să poată fi descărcată, salvată în calculator sau chiar imprimată.

Cursurile anului şcolar 2021 – 2022 vor începe luni, 13 septembrie 2021.

Semestrul I: 14 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.

Semestrul al II-lea: 20 săptămâni de cursuri, dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022, cu includerea programului „Școala Altfel” în perioada 8 – 14 aprilie, interval în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.

Vacanțele elevilor sunt programate astfel:

25 – 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;

23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;

15 aprilie 2022 – 1 mai 2022: vacanța de primăvară;

Din 11 iunie 2022 și până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023 este vacanța de vară.

Prin excepție de la prevederile anterior menționate, pentru clasele terminale din învățământul liceal (clasa a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă), anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.

Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.

Citit 919 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
922717

Autentificare