Joi, 04 Februarie 2021 17:43

Anunțul momentului pentru toți elevii și profesorii. Ordin de la ministrul Educației

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a făcut câteva precizări în ceea ce privește redeschiderea școlilor din 8 februarie și ce reguli trebuie respectate în unitățile de învățământ. Acesta a precizat că acest ordin va apărea în scurt timp și nu se va face rabat de la obligativitatea acestei măsuri. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat marţi că în cazul în care doi elevi din aceeaşi clasă vor fi confirmaţi cu noul coronavirus, activitatea acelei clase va fi suspendată.

“Din perspectiva procesului educaţional, ne gândim la varianta în care, dacă apar două cazuri într-o clasă, să fie suspendată activitatea la acea clasă. Dacă apare un singur caz, să nu fie suspendată, dar să se facă testarea. La cel puţin două cazuri, se suspendă activitatea în clasa respectivă. Nu în toată şcoala, ci doar în clasă”, a spus Cîmpeanu la Antena 3, în contextul în care autorităţile au anunţat că majoritatea copiilor încep şcoala normal din 8 februarie.

“Din păcate, în cele mai multe neexistând cadre didactice care ar putea să preia atribuţiile unui educator sau unui învăţător, acea clasă va trece în online”, a arătat ministrul Cîmpeanu.Însă dacă sunt mai multe clase în care în fiecare apar mai mult de două cazuri, se suspendă activitatea întregii şcoli.

“Dacă sunt doi profesori care au o mişcare mai accentuată în interiorul şcolii care sunt depistaţi pozitivi, atunci se trece direct la suspendarea cursurilor în întreaga şcoală. Asta în sistemul preuniversitar. În sistemul universitar, lucrurile stau cu totul şi cu totul altfel, pentru că aici vorbim de facultăţi, universităţi, clădiri, campusuri, lucrurile sunt mult mai complicate. Dar principiul va fi acelaşi”, a explicat ministrul Educației.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că elevii şi profesorii vor purta mască de protecție permanent în şcoală, afirmaţie făcută în contextul în care din 8 februarie, când începe semestrul al II-lea, majoritatea elevilor vor participa fizic la cursuri.

El a făcut referire la un ordin comun al Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii, care va apărea în perioada următoare, despre anumite reguli care trebuie respectate în unităţile de învăţământ.

“În acel ordin vor fi trecute, într-o manieră clară, aplicabilă, uşor de înţeles, toate aceste reguli care trebuie respectate. Din acest ordin, pot să vă spun cu siguranţă, nu se va face rabat de la obligativitatea portului măştii, spre exemplu. Permanent în spaţii interioare. Profesori şi elevi.

În acelaşi timp, aş da exemplul unor sisteme de educaţie în care orele s-au desfăşurat fizic, cu efective întregi în clase, cu suprafeţe asemănătoare, dacă nu chiar identice cu cele din România, în care rata de infectare nu a crescut din cauza prezenţei fizice în şcoli. În acele şcoli, fiind ca în România, există bănci de câte doi elevi ,care stau unul lângă altul.

Şi nu s-a întâmplat nimic, atâta vreme cât a existat această responsabilitate cu privire la portul măştii. Sunt 30 de elevi în clasă, grupaţi pe trei rânduri: zece, zece, zece pe fiecare rând. Doi în bancă, cinci bănci de câte doi. Aşa va fi şi la noi”, a susţinut ministrul Educației.

În opinia sa, purtarea măştii “este esenţială”, “incomparabil mai importantă decât câţiva centimetri în plus sau minus” între elevi.

Citit 3114 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
906393

Autentificare