Joi, 10 Decembrie 2020 00:01

Cea mai bună veste pentru toată România! Se întâmplă în ianuarie!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pandemia de coronavirus face ravagii pe întreg globul de mai bine de nouă luni de zile, însă situația s-ar putea schimba odată cu anul 2021. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut anunțul așteptat de toți românii. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru a anunțat că cel mai probabil campania de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 va începe în luna ianuarie a anului 2021.

În ceea ce privește persoanele care urmează să fie vaccinare, ministrul a subliniat că primii care vor fi vaccinaţi vor fi cei din sistemul medical. Totodată, ministrul a precizat că și el se va vaccina fără niciun fel de problemă. El a mai menționat faptul că există doar două metode prin care pandemia ar putea lua sfârșit: ”fie trecând prin boală”, fie făcând vaccinul anti-covid.

De asemenea, ministrul a mai subliniat faptul că, în cazul în care vaccinul va apărea de Crăciun, cu siguranță în luna ianuarie românii se vor putea vaccina.

„Primii sunt cei din sistemul medical public şi privat. Avem aproape 550.000 de persoane în această cartografiere, urmând cei care sunt instituţionalizaţi, apoi cei care asigură bunăstarea şi buna funcţionare a societăţii. Sigur mă voi vaccina. Am repetat-o încă de la începutul acestei pandemii. Nu putem să ne imunizăm decât trecând prin boală sau făcând un vaccin.

Tot acest an am aşteptat momentul în care să apară vaccinul. Acest vaccin a apărut, aşteptăm şi autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului. Sper să apară până de Crăciun şi atunci, din ianuarie să putem vaccina”, a declarat Nelu Tătaru.
Se prelungește starea alertă

În același timp, ministrul Sănătăţii a mai precizat că starea de alertă va fi prelungită de pe data de 14 decembrie, iar dacă numărul cazurilor va mai crește în continuare, vor fi impuse și reguli suplimentare.

„În acelaşi timp, ne vom raporta la fiecare localitate în parte. Avem acele restricţii, acele reguli impuse. În măsura în care avem o scădere în comunitate, nu vor interveni reguli suplimentare. În momentul în care vom avea o creştere a numărului de cazuri noi, pot interveni şi reguli suplimentare”, a afirmat Tătaru.

Citit 3901 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
920078

Autentificare