Miercuri, 14 Aprilie 2021 14:22

Marea schimbare a pensiilor! Începe săptămâna viitoare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Muncii, Raluca Turcan a transmis într-o postare pe pagina sa de socializare că analiza propunerilor privind modificarea sistemului de pensii speciale va începe probabil săptămâna viitoare în cadrul grupului de lucru pe pensii speciale de la nivelul coaliției de guvernare. Aceasta a precizat că beneficiarii de pensii de serviciu cu care s-a întâlnit luni au fost favorabili creșterii factorului contributivității în aceste sisteme de pensii.

Ministrul Muncii Raluca Turcan a anunțat, după o întâlnire cu beneficiarii de pensii de serviciu, că analiza propunerilor privind pensiile speciale va începe săptămâna viitoare. De asemenea, ministrul a punctat că „ideea de a aduce un echilibru între contributivitate și factorul favorizant este împărtășită de toate categoriile”.

„Punctele de vedere primite astăzi de la reprezentanții categoriilor beneficiare de pensii de serviciu vor fi transmise grupului de lucru al coaliției, pentru a intra în analiză începând cel mai probabil de săptămâna viitoare. Rolul care revine grupului de lucru pe pensii speciale de la nivelul coaliției este acela de a finaliza variantele de modificări pornind de la cele cinci propuneri avansate deja de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și integrând totodată punctele de vedere exprimate de categoriile vizate.

În cadrul acestei a doua întâlniri cu beneficiarii de pensii de serviciu, am constatat că ideea de a aduce un echilibru între contributivitate și factorul favorizant este împărtășită de toate categoriile”, a transmis Raluca Turcan într-o postare pe Facebook.

Pentru anumite domenii avem deja propuneri punctuale
Ministrul Muncii a precizat că pentru anumite domenii are propuneri punctuale, iar în zilele următoare va intra în „discuții mai aplicate” și cu alte categorii profesionale.

„Mai mult, pentru anumite domenii avem deja propuneri punctuale, urmând ca zilele viitoare să intrăm în discuții mai aplicate și cu alte categorii profesionale. Analiza legislației în vigoare în momentul de față, dar și a jurisprudenței Curții Constituționale, pe care o realizăm împreună, ar trebui să ne conducă la propuneri care să răspundă atât criteriului echității, cât și cerinței de constituționalitate”, a mai spus ministrul.

Citit 2138 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
920527

Autentificare