Joi, 31 Martie 2022 00:58

Noi servicii medicale intră în vigoare de la 1 aprilie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Toți românii trebuie să știe faptul că, începând cu data de 1 aprilie, vor beneficia de servicii medicale extinse, în baza unor modificări legislative adoptate de Executivul de la București, asupra contractului-cadru prin care se acordă populaţiei asistenţă medicală, medicamentele și dispozitivele medicale. 

Concret, de la 1 aprilie, se va extinde semnificativ gama de servicii oferite de medicii de familie pacienților lor. Românii vor avea parte de mai multe posibilități de diagnostic, dar și de tratament, acordate atât în unitățile medicale, cât și la propriul lor domiciliu, mai prevede noua legislație în materie. 

Medicul de familie va putea efectua și la domiciliu sau în afara programului de lucru orice tratament injectabil sau perfuzabil necesar, în urma consultației pe care acesta o acordă pacienților din lista proprie. 

De asemenea, pachetul de servicii medicale de bază acordat în asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitățile clinice cuprinde și consultațiile și serviciile acordate de medicii de specialitate cu specialitatea clinică medicină fizică și de reabilitare în cabinetul medical.

Totodată, trebuie menționat și faptul că a fost reglementat programul de activitate zilnic al bazelor de tratament, astfel încât să asigure accesul asiguraților pe o durată de minimum 35 de ore pe săptămână și minimum 5 zile pe săptămână, repartizarea acestuia pe zile fiind stabilită prin negociere cu casele de asigurări de sănătate. Pentru asigurarea individualizării serviciilor acordate în funcție de necesitățile fiecărui pacient, serviciile medicale de medicină fizică și de reabilitare în bazele de tratament se acordă numai pe baza planurilor eliberate de medicii de medicină fizică și de reabilitare aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Ne explică mai multe despre cum va funcționa sistemul îmbunătățit, de la 1 aprilie, Adela Cojan, preşedintele interimar al CNAS. Conform oficialului, „actul normativ va asigura armonizarea, în mod nediscriminatoriu, a modalităţilor de plată pentru toate specialităţile clinice pentru care se decontează servicii realizate de medicii cu specialităţi clinice, deci şi a medicilor de familie, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate„.

„Aceste reglementări permit utilizarea în totalitate, pe parcursul unui an, a fondurilor alocate asistenţei medicale primare prin legile bugetare anuale, cu destinaţia pentru care au fost alocate pentru serviciile efectiv realizate de către medicii de familie.

De asemenea, se va asigura optimizarea accesului asiguraţilor la serviciile medicale în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate şi utilizarea eficientă a fondului alocat cu această destinaţie, sumele neconsumate până în luna decembrie a anului curent urmând a fi utilizate pentru plata serviciilor medicale realizate de medicii de specialitate din ambulatoriu care depăşesc limitele stabilite conform programului de lucru, în mod proporţional cu numărul de puncte realizat de fiecare medic, până la consumarea acestor sume”, a declarat conf. dr. Adela Cojan, preşedintele interimar al CNAS.

Citit 725 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
906392

Autentificare