Imprimă această pagină
Marți, 17 August 2021 00:01

Peste 260 de Ucenici Electricieni pregătiți pentru noul an școlar

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un an școlar cât o experiență de-o viață: peste 260 de Ucenici Electricieni mai digitali, mai responsabili și mai motivați 

În anul școlar 2020 – 2021, programul #UcenicElectrician a continuat să fie o alternativă educațională pe care tinerii se pot baza, oferind cele mai bune condiții viitorilor profesioniști din domeniul energiei. Aceasta este concluzia la care au ajuns peste 83% dintre elevii care fac parte din programul Ucenic Electrician, marca Distribuție Oltenia.

Cifre cheie ale programului în anul școlar 2020-2021:

264 de elevi din 5 licee profesionale au participat la 41 de ateliere de dezvoltare personală și teambuildinguri, atât online cât și offline;

264 de elevi care au format 53 de echipe și au fost implicați în cea mai nouă ramură a proiectului – Clubul de Practică;

Aproape 200 de elevi au primit burse și premii speciale în valoare de 12 500 EURO.

“Am învățat să apreciez energia electrică deoarece nu se câștigă ușor, am învățat să lucrez în echipă și să mă implic în orice activitate legată de această meserie.“

În urma unui chestionar aplicat la finalul anului școlar 2020-2021 unui grup de peste 60 de tineri implicați în proiect, 84% dintre aceștia au apreciat că Ucenic Electrician i-a ajutat atât în formarea personală, cât și profesională, fiind un program foarte util;

peste 91% dintre elevi evaluează aceste activități ca fiind interesante și foarte interesante, considerând că i-au ajutat să înțeleagă calitățile unui bun electrician, să se dezvolte pe plan personal și profesional, să devină mai responsabili, să comunice mai bine și să devină buni coechipieri, luând exemplu de la cei mai buni profesioniști din domeniu;

Clubul de Practică – cea mai nouă ramură a proiectului - este considerat de către 97% dintre tineri cel mai interesant instrument care i-a ajutat să devină buni electricieni, fiind mândri de proiectele realizate.

“Un moment memorabil a fost atunci când am început să lucrăm cu kit-ul practic, fiind pentru prima dată, m-am bucurat fiindcă am învățat lucruri noi și am și făcut ceva care îmi place și mă atrage.“ 

“Am învățat să fac roboței, ceea ce a fost fascinant.”

Atracția de anul acesta au fost kit-urile Arduino care au ajuns la 53 de echipe de elevi și mentorii lor. Prin acestea, au fost dezvoltate o serie de proiecte care se bazează pe tehnologia Arduino, în zona de energie verde, eficiență energetică sau case inteligente. Printre acestea s-au numărat: sisteme de securitate bazate pe cartelă cu afișaj digital, un sistem fotovoltaic care urmărește lumina solară, un cronometru digital, un sistem de control al unui motor trifazic sau un sistem de casă inteligentă în miniatură.

Ce spun profesorii?

77.8% din profesori consideră că elevii implicați în proiect au devenit mai responsabili, 88.9% consideră că s-a îmbunătățit lucrul în echipă și 88.9% consideră că elevii și-au îmbunătățit competențele tehnice;

8 din 9  profesori consideră că activitățile au fost foarte atractive și relevante;

Toți cei 9 profesori respondenți consideră în grad mare și foarte mare că activitățile Clubului de Practică au deschis un drum nou pentru elevi și profesori.

“Apreciez foarte mult dorința elevilor de a cunoaște noi oportunități de dezvoltare, dorința lor de reușită, încercările repetate până când lucrările realizate erau funcționale, colaborarea dintre ei, dorința lor de autodepășire.” – profesor implicat în activitățile Clubului de Practică.

Continuăm activitățile care ne aduc mai aproape de o nouă generație de profesioniști în domeniul energiei și suntem convinși că viitorul va fi pe cele mai bune mâini.

Citit 951 ori Ultima modificare Miercuri, 18 August 2021 19:46

Galerie de imagini