Marți, 01 Noiembrie 2022 15:07

Proiect de lege adoptat de Senat: Autoritățile locale vor fi obligate să asigure trotuare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit unui proiect de lege, care a fost deja adoptat de Senat, autoritățile locale vor fi obligate să asigure trotuare, pe cel puțin una dintre părțile carosabilului, fie că este vorba despre drumuri naționale, județene sau locale.

„Consiliile locale vor asigura, în intravilan, pe cel puțin una dintre părțile carosabilului, condiții de deplasare a pietonilor și cicliștilor, prin amenajări de trotuare și piste”, arată una dintre modificările și completările la OUG 43/1997 privind regimul drumurilor şi a Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului.

Propunerea legislativă a primit 108 voturi „pentru”, 2 „împotrivă” și o abținere în Senat. 

De menționat că, în România există deja reglementată obligativitatea ca autoritățile locale și Consiliile Locale să asigure pietonilor condiții de deplasare prin amenajarea de trotuare, dar legea nu este respectată.

Modificările legii vin în contextul în care România se situează pe primul loc în ceea ce privește numărul de decese produse în accidente rutiere în anul 2021, potrivit statisticilor realizate la nivelul Uniunii Europene. 

Inițiatorii acestui proiect de lege consideră că „lipsa trotuarelor pe drumurile naționale și județene în intravilan, reprezintă o mare problemă, generatoare de accidente soldate cu victime și decese”.

În România rata accidentelor în care sunt implicați pietoni este cu mult peste media Uniunii Europene, se mai arată în expunerea de motive a inițiatorilor, care citează date transmise de Eurostat.

„În ţara noastră, rata accidentelor în care sunt implicaţi pietoni este cu mult peste media UE, conform Eurostat, rata mortalităţii din accidente în care erau implicaţi pietoni a înregistrat 38% în 2017”, arată documentul citat.

Sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legii

Astfel, prin prezenta inițiativă legislativă se urmărește introducerea obligativității ca organele administrației publice „să includă în programele de realizare a proiectelor atât lucrări destinate circulației rutiere, cât și lucrări destinate circulației pietonale, prin amenajări de trotuare”.

De asemenea, printre modificări sunt prevăzute și sancțiuni în cazul în care sunt încălcate prevederile acestei legi, ce „atrag răspunderea administrativă, civilă sau penală, în condițiile legii și ale Codului administrativ”. 

Propunerea legislativă pentru modificarea OUG 43/1997 privind regimul drumurilor şi a Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului urmează să fie dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Citit 810 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
920316

Autentificare