Marți, 11 Mai 2021 13:25

Starea de alertă prelungită cu o lună din 13 mai, dar și noi relaxări ale restricțiilor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Raed Arafat, șeful DSU, a anunțat, luni, că Guvernul a adoptat o hotărâre pentru prelungirea cu o lună a stării de alertă începând cu 13 mai. 

Hotărârea prevede și relaxarea unor restricții existente în prezent, între care și eliminarea restricţiei privind participarea la procesiuni sau pelerinaje religioase în alte localități decât cele de domiciliu sau de reşedinţă. 

Ce restricții au fost relaxate 

e permisă circulația persoanelor de religie musulmană în data de 13 mai, în intervalul orar 2-5 dimineața, pentru celebrarea Ramadanului 

e eliminată restricția privind participarea la procesiuni religioase. Se vor putea organiza procesiuni și pelerinaje religioase, cu respectarea măsurilor de protecția și distanțare 

competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor, doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea CNSU pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății, participarea fiind permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății 

Starea de alertă se prelungește cu 30 de zile începând cu data de 13 mai, dar sunt în discuție și o serie de relaxări, care vor fi anunțate în perioada următoare, a precizat Raed Arafat. 

Condiții pentru participarea la evenimente sportive-pilot: competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor, doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea CNSU pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății, participarea fiind permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore, sau a unui test antigen în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății. 

Condiții pentru participarea la evenimente culturale/artistice-pilot: activitatea cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, se poate desfășura cu participarea publicului peste 50% din capacitatea maximă a spațiului, doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea CNSU pe baza propunerii Ministerului Culturii și cu avizul Ministerului Sănătății, participarea fiind permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Culturii și Ministerului Sănătății. 

Șeful DSU a mai precizat că în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență s-a discutat și despre organizarea evenimentelor private, iar restricțiile vor fi ridicate treptat, după data de 1 iunie. 

„Se discută în cadrul Comitetului și vom anunța ce măsuri au fost adoptate. Măsurile vor fi luate, cel mai probabil, treptat pentru a putea să reluăm cât mai aproape de normalitate evenimentele”, a mai subliniat Raed Arafat. 

Legat de redeschiderea piscinelor, șeful DSU a spus că vor exista în Comitet discuții pe această temă. 

„Nu intru în detalii. E devreme acum. Voi mai avea discuții pe această temă. Urmează să anunțăm alte măsuri, revenim cu precizări”, a mai spus Arafat.

Citit 1664 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
919525

Autentificare