Imprimă această pagină
Joi, 23 Septembrie 2021 08:36

Tinerii care au împlinit 18 ani și urmează acest tip de învățământ vor primi alocație din partea Guvernului

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit unei propuneri legislative adoptate de Senat, tinerii care urmează cursurile de gimnaziu, liceu sau cele profesionale, încadrate ca învățământ special, până la absolvirea acestora, vor beneficia de alocația de stat.

 

Mai exact, potrivit propunerii legislative amintite, care vizează modificarea Legii nr. 61/1993, “[a]locaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, precum și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului special gimnazial, liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora.” 

Această prevedere, care nu se regăsește în legislația în vigoare, are drept scop, potrivit inițiatorilor acestei propuneri legislative, sincronizarea între dreptul la alocație și obligația de a merge la școală pentru cei care urmează o formă de învățământ special.

Prin urmare, acordarea unei alocații în acest sens va contribui la motivarea acestor tineri de a rămâne în școală cel puțin până la finalizarea ciclului liceal, care, în practică, nu are întotdeauna loc la împlinirea vârstei majoratului (18 ani).

Astfel, conform proiectului, dacă acesta va intra în vigoare, din ianuarie 2022, tinerii care urmează cursurile învățământului special vor beneficia de o alocație de 486 de lei pe lună, până la absolvirea formelor de învățământ cu pricina. Prin urmare, aceștia vor avea o alocație similară cu cea oferită de stat pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și celei acordate pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Important! Propunerea legislativă adoptată de senatori trebuie adoptată și de Camera Deputaților pentru a se aplica. Ulterior, trebuie promulgată de către preşedintele statului și publicată în Monitorul Oficial pentru ca prevederile sale să intre în vigoare.

Citit 832 ori