Sâmbătă, 16 Martie 2019 02:00

16-17.03.2019

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Eugen Dulbaba

Ierarhie(trepte)

Simple, echivoce
S-au arătat fertile
În frazele
Ca niște proiectile
Cum(Când) zboară fără țintă
Lăsând de bunăvoie
Pe zgură
Avioane prăbușite

Ce iar vor decola
De pasăre îndemnate
Cenușii ei
Exemplul
Să-l urmeze
Până dincolo
Unde se bănuiesc
Nevăzute metereze.

Neputințe

Nu îi e oricui
Luminătoare
Raza
Nici luna
Cu putință
Poezia
Să stârnească
Fiecărui

Și împreună
Cum o are
Pentru recitare
Doar celor care au primit
Suliță din infinit
Pentru zbor nemărginit.

 

dr. Stefan Odobleja

Radieri

iE-atât surâs în râsul ei
Și-n ochii atâta soare
Că-n strălucirea lor, de vrei,
Cât numeri numai pân- la trei
S-aprinzi, poți, o țigare. 
Și-atâta miere are-n glas 

Și-n vorbă, atâta viață,
Că dacă ții aproape-un vas
Cu apă de Timiș plin-ras
Se face tot dulceață.

 

Doamne de sus

Când tu ai spus:″
Să fie pe lume această fată minunată″ 
Cum de-ai uitat
De i-ai lăsat
        Aripile necusute pe spete?
Ar fi putut zbura, acum 
        în orice clipă
        în spre cele patru vânturi 
Ori încotro ar îndemna-o
        Gândurile ei îndrăznețe
        Într-aripate.
Nu trebuie să regretăm, totuși
Fiindcă, dacă ar avea aripi
Cine știe pe unde ar mai zbura ea
        Undeva-departe de noi
N-om mai vedea-o pe la cenaclu
I-am simți lipsa
Și ne-ar pare rău
        Tare rău. 
Iar cățelu-acesta
Ce mușcă ″cu furișu″
        pe la spate
        de călcâie
E gata 
        Bietul de el 
Să-și piardă dantura 
Căci civilizatele noastre fete
În loc să se poarte-n picioarele goale
-Cum se purta Eva
        Înainte s-o muște șarpele-
Au născocit afurisiții de pantofi
        Cu tocuri cu cui
Și-i vai de dinții lui.

 

Titu Dinut - PANSEURI

COMUTAŢIE.   Puterea ei consta în slăbiciunile mele.
CONCHISTADOR.   Cosaş programat să pătrundă în fâneaţa ... medievală.
CONCOMITENTĂ.   Toţi vor să ştie. Eu vreau ce ştiu ...
CONCOMITENŢE.   Deseori, oamenii se supără unii pe alţii, dar de fiecare dată supărările seomenesc unele pe altele ...
CONCORDIA.   Poteca este un cimitir de paşi...
CONFUZIA.   Nu orice ţi se arată este o ... arătare. 
„             Nu tot ce staţionează între două urechi se numeşte ... cap.
CONJUGARE.   Eu trec dealul, tu treci valea, el trece clasa ...
CONSENS.  Pentru  Champollion conta argumentarea ştiinţifică, dar şi ştiinţa argumentării. 
„          Dacă eşti dotat cu picioare înalte, ţi-ai făcut prietene tavanele lumii.
„          Fiindcă pe străzi obişnuia să meargă mai mult în mâini, într-o zi s-au găsit unii care i-au rupt picioarele ...
CONSERVATOARE. De la apariţie şi până-n prezent, natura n-a modificat multe articole în constituţia sa,doar firul de iarbă emite puzderia ordonanţelor de guvern...
CONSPIRAŢIE.   Până ce nu obosesc fălcile, nu se odihneşte stomacul..
CONSTITUŢIONAL.   Dreptul de a fi şi strâmb.
CONŞTIINŢA.    Sabia scoasă din teaca sufletului, spre a prezenta onorul oricărei situaţii demne de statutul uman.
CONTRAINFO.   În vremurile tulburi, scurgerile de informaţii  adună o băltoacă de ... dezinformaţii.
CONTRA  NATURII.   Despre cocoşatul de la Notre Dame se poate spune că era un om ... drept.
CONTRATIMP.   De când nu-i mai merge ceasul, dumnealui umblă mereu ... întors.
CONVENŢIE.   Vei cuceri pădurea doar iubindu-i copacii.
COOPERARE.   Fermierul i-a împărtăşit reporterului că toate câte se văd în gospodărie, au fost ridicate numai de mâinile lui şi de gura nevestei.
COPILĂRIE.   Dac-ar fi să dau vremea înapoi, m-aş opri pentru totdeauna în copilărie ...
CORĂBIER.   Inima tânărului corăbier naviga către soţioara lăsată pe ţărm.CORBUL.   
Cruce zburătoare a cugetului omenesc.
CORESPONDENŢĂ.   Ceea ce ar fi un vis prin Bahamas, poate fi un coşmar prin Alaska.

Citit 1266 ori Ultima modificare Sâmbătă, 23 Martie 2019 01:54
Mai multe din această categorie: « 09-10.03.2019 23-24.03.2019 »