Sâmbătă, 22 Februarie 2020 00:00

Rabla electrocasnice 2020

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În acest an, ca și anul trecut, cei interesați vor putea solicita, prin intermediul programului Rabla pentru electrocasnice, bani de la autorități pentru a cumpăra televizoare, mașini de spălat vase sau aparate de aer condiționat portabile, după cum reiese dintr-o declarație recentă a ministrului mediului.

De la conceperea unui plan de comunicare care să te ajute să îți transmiți mesajul și discursul cât mai clar pentru fiecare membru al echipei tale, până la cum să înțelegi un contract, de la motivarea oamenilor pe care îi ai în subordine și până la informații actualizate despre investiții și construirea unui buget, pachetul de față îți pune la dispoziție cursuri din care poți învăța cât mai repede și mai ușor tot ce ai nevoie să știi pentru a fi un manager eficient.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului, în acest an se va desfășura, pe lângă cele două programe ce vizează cumpărarea de mașini noi, respectiv Rabla Clasic și Rabla Plus, și programul Rabla pentru electrocasnice.

Mai exact, programul Rabla pentru electrocasnice dă posibilitatea celor care vor să scape de electrocasnicele vechi, mari consumatoare de energie electrică, să le dea în schimbul unui voucher ce poate fi folosit la cumpărarea unora noi.

Prin programul Rabla pentru electrocasnice din acest an, cei interesați vor putea obține bani de la stat pentru cumpărarea de televizoare, mașini de spălat vase și aparate de aer condiționat portabile.

După cum stabilește Ordinul ministrului mediului nr. 1.172/2018, cei ce vor să-și înlocuiască electrocasnicele vechi vor putea primi vouchere cu următoarele valori:

200 de lei pentru a cumpăra mașini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++ și televizoare cu eficienţa energetică A și A+;
300 de lei pentru cumpărarea de mașini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++, mașini de spălat vase cu eficienţa energetică A++ și frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A++;
400 de lei pentru cumpărarea de mașini de spălat vase cu eficienţa energetică A+++, aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficienţa energetică la răcire A+++/ A++, frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A+++ și televizoare cu eficienţa energetică A++ și A+++.

Pentru a putea obține banii de la stat, cei interesați trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Mai exact, aceștia trebuie să aibă domiciliul în România, vârsta de cel puțin 18 ani, să aibă documente de identitate valabile la momentul solicitării, să nu aibă datorii la bugetul de stat sau la cel local, să predea un electrocasnic uzat echivalent și să își dea acordul cu privire la prelucrarea datelor personale de către Administrația Fondului pentru Mediu.

Potrivit comunicatului publicat recent, programul Rabla pentru electrocasnice din acest an are alocat un buget de 30 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că în 2020 s-ar putea distribui aproximativ 100.000 de vouchere.

În prezent, cei interesați nu pot cere banii de la stat pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi. Pentru ca acest lucru să fie posibil, autoritățile de mediu trebuie să anunțe data exactă de lansare a ediției din acest an și să reactiveze aplicația informatică cu ajutorul căreia se poate face înscrierea în program.

Citit 349 ori