Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiș - ITPF Timișoara au descoperit în bagajele personale ale unui bărbat cantitatea de 2.150 pachete cu ţigări fără marcaje fiscale.
În data de 14.05.2019, ora 15.00, poliţiştii de frontieră din Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiș au organizat și desfășurat în zona de competenţă o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.
Astfel, în autogara din Timișoara, într-un mijloc de transport național care circulă pe relația Oradea – Timișoara, polițiștii de frontieră au depistat un cetățean român, A.S., în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza judeţului Bihor, care transporta mai multe bagaje.
În urma controlului efectuat asupra bagajelor, a fost descoperită cantitatea totală de 2.150 pachete cu ţigări, fără marcaje fiscale sau marcate necorespunzător.
Persoana în cauză a declarat că intenţiona să valorifice ţigările pe piața de desfacere din Timișoara.
Ţigările, în valoare totală estimată de 27.000 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.