Vineri, 11 Ianuarie 2019 21:34

Dna psiholog, “repară”-mi copilul!

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tot mai multe cereri din care descifrez acest mesaj.“

L-am adus pentru că nu mai știu ce să fac cu el: nu mă ascultă deloc, minte, ia note mici, se bate cu alți copii, refuză să meargă la școală” șamd..

.“Reparatul” copilului nu poate fi pus în cârca psihologului/terapeutului și nici măcar doar pe umerii copilului, atâta timp cât la apariția și dezvoltarea acestor comportamente a contribuit probabil toată familia. Ce se întâmplă de fapt și ce simte un copil care prezintă atâtea comportamente nedorite?Lăsând la o parte nașterea și atașamentul, care categoric își pun amprenta asupra vieții de mai târziu, și venind mai aproape, la cauzele posibile ale acestor comportamente, pot spune că, acest copil, este unul care duce lipsă de atenție din partea părinților și care a învățat că doar mințind și ascunzând ceea ce părinții lui i-au dat de înțeles că nu acceptă, poate fi acceptat. 

Acest copil, acum cu probleme de comportament, nu a fost nicicând ascultat și înțeles cu adevărat. Acestui copil nu i-au fost acceptate greșelile, nu i s-a permis să-și exprime dorințele și temerile. Mai mult ca sigur că acest copil nu a fost lipsit de critici la orice abatere, n-a avut parte de prea multe laude și nici de respect. 

Poate fi un copil căruia nu i s-a permis să fie el însuși. 

Aceste comportamente nedorite, neacceptate, au ajuns să fie singurul mod prin care copilul a reușit să “ia legătura” cu părinții, pentru a-și putea comunica nevoile: de atenție, de acceptare, de iubire necondiționată. Pentru că întotdeauna, un comportament “rău” ne atrage atenția și ne face să reacționăm, în timp ce o nevoie a copilului....”mai poate aștepta” 

Copilul a învățat că doar așa funcționează lucrurile, deoarece, cu mult timp în urmă, când părinții nici nu-și mai amintesc, acest copil: Dacă a fost sincer, a fost certatDacă a spus ceva nepotrivit, a fost pedepsitDacă a plâns sau a manifestat frică, “e prea mare pentru așa ceva” 

Dacă a cerut atenție sau joacă, nu a fost timp

Dacă a cerut ajutor, i s-a spus să se descurce că e mare

Dacă a vrut să facă o alegere, nu i s-a permis că e prea mic

Dacă a pus prea multe întrebări, n-a fost treaba lui

Dacă a gresit, a fost criticat

Dacă a reusit, n-a fost apreciat

Iar lista poate continua cu sute de exemple. Cu exemple despre “lucruri” pe care copiii noștri ni le cer, iar noi suntem prea ocupați ca să le oferim.

Apoi vin și întreb: cine a “stricat” copilul? Și cum ar putea un terapeut “să repare” singur, și într-un timp record, ceea ce a început să se strice cu ani în urmă și ceea ce se deteriorează pe zi ce trece, adică RELAȚIA părinților cu copilul. 

Copilul se naște, crește și se dezvoltă în familie, iar eu sunt de părere că toti copiii sunt buni. Doar că noi, părinții, nu reușim uneori să descifrăm mesajele transmise de ei, nu avem mereu timp să le fim aproape, să-i ascultăm și să-i înțelegem.

Și atunci, ajungem cu copilul la psiholog, unde acesta va primi toată atenția și înțelegerea, va fi ascultat și acceptat, va fi ajutat să se cunoască mai bine și să se dezvolte emoțional, va fi învățat să-și gestioneze fricile și furia, să se accepte așa cum este și să-i crească stima de sine. Poate învăța să-și cunoască mai bine propriul corp și să-și identifice emoțiile resimțite în diferite situații. 

Copilul poate pleca de la psiholog, cu o mai mare capacitate de adaptare la situații stresante, și de a face față dificultăților. Însă, comportamentele nedorite vor persista, ba chiar se pot amplifica, atâta timp cât nevoile lui legat de părinți rămân neîmplinite, atâta timp cât părinții nu-și schimbă și ei atitudinea, comportamentul și modul de relaționare cu copilul. Cred că de reușita terapiei este responsabilă întreaga familie, iar rezultatele nu pot apărea doar în urma ședințelor cu copilul. 

În această călătorie, care are ca scop apropierea și îmbunătățirea relației părinte-copil, e nevoie de mult mai mult decât de o cerere către psiholog/terapeut. 

Și nu, nu este vorba de vinovați sau vină, ci despre conștientizarea faptului că suntem responsabili cu toții: părinți, (și într-o anumită măsură) terapeuți, de a avea copii echilibrați și pregătiți pentru viață.

E nevoie de implicare, de înțelegere, dar mai ales de Acceptare.

 

Pentru mai multe informații accesați:Pentru mai multe informații accesați:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; facbook: Psihologie si Psihoterapie Cristina Selea

Citit 98 ori Ultima modificare Vineri, 18 Ianuarie 2019 22:18